12 definiții pentru epitet (pl. epitete), epitet (pl. epiteturi)   declinări

EPITÉT, epitete, s. n. Determinant expresiv pus pe lângă un substantiv sau pe lângă un verb pentru a scoate în evidență mai nuanțat o trăsătură a obiectului sau a acțiunii și pentru a da mai multă expresivitate artistică creației respective. ♦ Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. – Din fr. épithète, lat. epitheton.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EPITÉT, epitete, s. n. Determinant expresiv pus pe lângă un substantiv sau pe lângă un verb pentru a scoate în evidență mai nuanțat o trăsătură a obiectului sau a acțiunii și pentru a da mai multă expresivitate artistică creației respective. ♦ Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. – Din fr. épithète, lat. epitheton.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

epitét s. n., pl. epitéte
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EPITÉT s. (LIT.) calificativ.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EPITÉT ~e n. 1) Cuvânt lămuritor cu funcție expresivă, care determină un substantiv sau un verb. 2) Calificativ elogios sau injurios dat cuiva. /<fr. épithète, lat. epitheton
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EPITÉT s.n. (Lit.) Cuvânt așezat lângă un substantiv pentru a-l lămuri, a-l determina cât mai nuanțat. ♦ Calificativ. [Pl. -te (rar) -turi. / < fr. épithète, it. epiteto, cf. gr. epitheton – adăugat].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EPITÉT s. n. figură de stil constând în alăturarea unui cuvânt de un altul pentru a-l lămuri, a-l determina cât mai nuanțat. ◊ calificativ. (< fr. épithète, lat. epithetum, gr. epitheton)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

EPITÉT, epitete, s. n. Determinant expresiv, de obicei cu funcțiune de adjectiv, pus pe lângă un substantiv. – Fr. épithète (lat. lit. epitheton).
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de DoctorV | Semnalează o greșeală | Permalink

EPITÉT, epitete, s. n. Determinant expresiv (mai ales adjectiv) pus pe lîngă un substantiv. Nu poate să fie vorba... de acești înjghebători de rime și de epitete furate, cînd vorbim despre adevărați poeți. GHEREA, ST. CR. I 148. [La Eminescu] cuvintele au suflet, culoare, formă, fiecare epitet e o explozie de lumină. VLAHUȚĂ, O. A. 239. Bahluiul a avut onoarea a fi cîntat în versuri de poetul Alecsandri, ce-i dete epitetul de lăcaș al broaștelor. BOLINTINEANU, O. 276.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

epitét s. n., pl. epitéte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

epitet n. vorbă ce servă a califica.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*epitét n., pl. e (vgr. epítheton). Cuvînt care califică: acestuĭ rege i s’a dat epitetu de „mare”.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink