EPIGÓN, epigoni, s. m. Scriitor (de valoare minoră) care imită mijloacele de expresie specifice unui mare scriitor, unui curent sau unei școli literare de prestigiu. ♦ Urmaș, succesor (lipsit de valoare). – Din germ. Epigone, fr. épigone.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de romac | Semnalează o greșeală | Permalink

EPIGÓN ~i m. Succesor al unor predecesori iluștri (scriitori sau artiști), care imită fără spirit creator ideile și metodele acestora. /<lat. epigonus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EPIGÓN s.m. 1. Denumire dată fiilor celor șapte comandanți care au pierit la asediul Tebei. ♦ Diadoh. 2. (Adesea ironic) Descendent, urmaș (inferior predecesorilor); scriitor minor din faza de declin a unei școli literare. [< fr. épigone, it. epigono, cf. gr. epigonos – descendent].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EPIGÓN s. m. 1. denumire dată fiilor celor șapte comandanți la asediul Tebei. ◊ diadoh. 2. urmaș lipsit de orginalitate, inferior predecesorilor; scriitor minor din faza de declin a unei școli literare. 3. (biol.) descendent al unui tip animal care prezintă variație în formă. (< germ. Epigone, fr. épigone, lat. epigonus, gr. epigonos)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

epigón s. m., pl. epigóni
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*epigón m. (vgr. epí-gonos, născut pe urmă). Mit. Eroŭ din număru celor care aŭ făcut a doŭa expedițiune contra Tebeĭ, fiiĭ celor șapte căpiteniĭ [!] care aŭ făcut-o pe cea dintîĭ. Fig. Urmaș maĭ puțin ilustru al unor părințĭ iluștri.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink