ENUMERÁȚIE, enumerații, s. f. 1. Enumerare. 2. Figură de stil care constă în înșirarea unor argumente, fapte etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. ♦ (Înv.) Parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează argumentele expuse anterior. – Din fr. énumération, lat. enumeratio.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

ENUMERÁȚIE ~i f. 1) v. A ENUMERA. 2) Figură de stil, constând în numirea consecutivă a unor argumente și fapte referitoare la aceeași împrejurare sau la aceeași temă, pentru a reda ceva cu mai multă forță de convingere. /<fr. énumération, lat. enumeratio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ENUMERÁȚIE s.f. 1. (Liv.) Enumerare; numărătoare, numărare. 2. Figură de stil care cuprinde înșiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. 3. Parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează toate dovezile cuprinse în argumentație. [Gen. -iei. / cf. fr. énumération, lat. enumeratio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ENUMERÁȚIE s. f. 1. enumerare. 2. figură de stil constând în înșiruirea tuturor argumentelor, faptelor etc. privitoare la aceeași împrejurare sau temă. 3. parte a unui discurs care precedă perorația și în care autorul recapitulează toate dovezile cuprinse în argumentație. (< fr. énumération, lat. enumeratio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ENUMERÁȚIE s. v. enumerare.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

enumeráție s. f. → numerație
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*enumerațiúne f. (lat. enumerátio, -ónis). Acțiunea de a enumera. Ret. O figură pin [!] care înșirĭ faptele. – Și -áție și -áre. V. retorică.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink