ENCLÍTIC, -Ă, enclitici, -ce, adj. (Despre cuvinte) Care este legat de un cuvânt precedent, făcând corp cu el și fiind lipsit de accent propriu. ◊ Articol enclitic = articol hotărât care se așează la sfârșitul unui cuvânt. – Din fr. enclitique, lat. encliticus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

ENCLÍTIC ~că (~ci, ~ce) (despre unități de limbă) Care se atașează la un cuvânt precedent, formând împreună cu acesta o unitate. Articol ~. [Sil. en-cli-] /<fr. enclitique, lat. encliticus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ENCLÍTIC, -Ă adj. (Despre cuvinte) Care se leagă de un cuvânt precedent, făcând cu el o unitate și fiind lipsit de accent propriu. ◊ Articol enclitic = articol hotărât care se așază la sfârșitul unui cuvânt. [Cf. fr. enclitique, lat. encliticus, gr. enklitikos – înclinat].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ENCLÍTIC, -Ă adj. (despre cuvinte, articole hotărâte, sufixe, desinențe) care se atașează la un cuvânt precedent, cu care formează o unitate, lipsit de accent propriu. (< fr. enclitique, lat. encliticus, gr. enklitikos)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ENCLÍTIC adj. 1. v. hotărât. 2. v. postpus.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Enclitic ≠ proclitic
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

enclític adj. m., pl. enclítici; f. sg. enclítică, pl. enclítice
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*enclític, -ă adj. (vgr. egklitikós). Gram. Se zice despre un cuvînt care se leagă de cel precedent și n´are accent propriŭ, ca îl, ne în prinde-l, ascultă-ne. V. proclitic.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink