ENANTIOMORFÍE s. f. (Fiz.) Proprietate a unor substanțe de a cristaliza în două forme, dintre care una este imaginea simetrică a celeilalte în raport cu un plan; enantiomorfism. [Pr.: -ti-o-] – Din fr. énantiomorphie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de claudia | Semnalează o greșeală | Permalink

ENANTIOMORFÍE s. f. proprietate a unor entități, ale căror imagini se oglindesc reciproc, de a se suprapune între ele numai prin reflectare într-un plan extern; enantiomorfism. ◊ (min.) proprietate a două substanțe de a cristaliza în două forme, dintre care una este imaginea inversă a celeilalte. (< fr. énantiomorphie)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ENANTÍOMORFÍE s. v. enantiomorfism.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

enantiomorfíe s. f. (sil. -ti-o-), art. enantiomorfía, g.-d. enantiomorfíi, art. enantiomorfíei
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink