empatie sf [At: BLAGA, Z. 210 / Pl: ~ii / E: eg empathy, fr empathie] 1 Intuire a realității prin identificare afectivă. 2 Tendință a receptorului de a trăi afectiv, prin transpunere simpatetică, viața eroilor din opere literare, filme etc. 3 Formă de cunoaștere a altuia, în special a eului social, apropiată de intuiție. 4 Interpretare a eului altora după propriul nostru eu. 5 Transpunere a noastră simpatetică în obiectele exterioare Cf intropatie.

EMPATIE s.f. (Fil.) Formă de cunoaștere a altuia, în special a eului social sau a ceva, apropiată de intuiție; interpretare a eului altora după propriul nostru eu. ♦ Transpunerea noastră simpatetică în obiectele exterioare. V. intropatie. [< fr. empathie].

EMPATIE s. f. (psih.) identificare, prin trăire, cu alte persoane, cu eroii cărților etc.; interpretare a eului altora după propriul eu. ◊ transpunere simpatetică în obiectele exterioare. (< fr. empathie, engl. empathy)

!empatie s. f., art. empatia, g.-d. art. empatiei; pl. empatii, art. empatiile (desp. -ti-i-)

*empatie s. f., art. empatia, g.-d. empatii, art. empatiei

empatie s. f., g.-d. art. empatiei

EMPATÍE (< fr.) s. f. Intuiție simpatetică, identificare afectivă, transpunere. În psihologie, desemnează un proces complex (perceptiv, intelectual, afectiv) constând în identificarea subiectului cu obiectul cunoașterii (îndeosebi o persoană) și în proiectarea stărilor proprii asupra acesteia din urmă, subiectul trăind în sine viața altuia. În estetică, se aplică unui proces complex (perceptiv, intelectual, afectiv) de raportare la obiectul artistic. A cunoscut o largă circulație în estetica romantismului (Novalis, R.H. Lotze, Th. Lipps).