25 de definiții pentru emfază

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

EMFA s. f. Atitudine nenaturală, pretențioasă; afectare în scris, în vorbire, în comportare. ♦ (Med.) Atitudine lipsită de naturalețe, în dezacord cu realitatea, prezentă la psihopați, paranoici, schizofrenici etc. – Din fr. emphase, lat. emphasis.

emfa sf [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: ~asis sn, ~zis sn, enfase, enfaz sn, enf~, (rar) ~asă, (înv) emfas (Pl: ~uri) sn, (îvr) ~ase (Pl: ~si) / S și: (înv) emphază / Pl: ~ze / E: fr emphase, lat emphasis, ngr έμφασις] 1 Atitudine pretențioasă (în scris, în vorbire, în manifestări etc.) Si: afectare Vz patos. 2 (Sst; sens etimologic) Întrebuințare în retorică a unui cuvânt care are rolul de a exagera valoarea unei afirmații. 3-4 (Îlav, rar, îla) Cu ~ (În mod) patetic Si: afectat, nenatural, pretențios. corectat(ă)

EMFAZĂ, s. f. Atitudine nenaturală, pretențioasă; afectare în scris, în vorbire, în comportare. – Din fr. emphase, lat. emphasis.

EMFA s. f. Atitudine nenaturală și pretențioasă (în scris, în vorbire, în alte manifestări); exagerare, afectare, poză. Aștept să mor... Bătrînul rostise cuvîntul cu simplitate, fără emfază, fără nici o clintire în trăsăturile zbîrcite și moarte înainte de moarte. C. PETRESCU, A. 333. Miron își îmbrățișă odrasla fără emfază, ca totdeauna. REBREANU, R. II 16.

EMFA s.f. Exagerare, prețiozitate, îngîmfare, afectare (în scris, în vorbire etc.). [< fr. emphase, cf. lat., gr. emphasis – aparență].

EMFA s. f. 1. exagerare pompoasă în ton, în alegerea cuvintelor sau în atitudine; prețiozitate, afectare, poză. 2. mod de exprimare care denotă emfază (1). (< fr. emphase, lat., gr. emphasis)

EMFA f. 1) Lipsă de naturalețe și simplitate în comportare și în vorbire; atitudine nenaturală și pretențioasă, manifestată în vorbire și în comportare. 2) Folosire abuzivă sau deplasată a tonului declamator și a stilului elevat. 3) Tendință în limbă constând în exagerarea unor trăsături fonetice sau morfologice. [G.-D. emfazei] /<fr. emphase, lat. emphasis

emfază f. 1. pompă afectată în vorbire; 2. fig. exagerație pretențioasă.

*enfáză f., pl. e (vgr. em-phasis, aparență, d. en, în, și phaíno, apar). Pompă afectată în vorbire: acest ignorant vorbește cu enfază. – Fals emf-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!emfa s. f., g.-d. art. emfazei; pl. emfaze

emfa s. f., g.-d. art. emfazei

emfa s. f., g.-d. art. emfazei

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

EMFA s. afectare, artificialitate, căutare, grandilocvență, manierism, patos, prețiozitate, retorism. (Un stil plin de ~.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

emfază (gr. emphasis „vorbire”, „aparență”, „zgomot”), figură care constă în a acorda unui cuvânt ori chiar unui enunț întreg o importanță deosebită, făcându-l, grație intonației ori contextului (situației), să spună mai mult decât exprimă sau chiar ceea ce nu exprimă (A): „Era o femeie sprintenă, pieptănată cu cărarea pe mijlocul creștetului, și părul avea luciul spălatului des. Bărbia osoasă, gura strânsă și chipul tras dovedeau, ca și trupul, zvelt în fustă, rasa bună. Nevastă-mea s-a uitat la gleznele subțiri... «- Ce neam frumos de oameni sunt sătenii noștri», mi-a șoptit nevasta. «- Repeți ce ți-am spus când te-am luat pe tine.» ”(T. Arghezi)

emfază sintactică (gr. plaghion „oblic”) se numește subordonarea, în frază, a unei idei care ar trebui enunțată într-o propoziție principală; ex. lat. cum inversum, rom. când (că) invers (A): „Eram băiat de vreo treisprezece ani, când am învățat să dau cu pușca.” (Al. Odobescu) „Abia dădu mâna cu cei de față, că se și grăbi să intre în biroul plin de oameni al secretarului.” (M. Preda) Cf. lat.: „Vix ea fatus eram, gemitu cum talia reddit” (Vergilius) În construcția cum inversum, esența figurii stă atât în propoziția subordonată – care numai aparent (gramatical) exprimă ideea secundară a enunțului, în realitate ea spune mai mult decât o ajută rangul ei gramatical („sensul ascuns”!) – cât și în propoziția principală, al cărei conținut (de fapt, o idee secundară în enunț) reușește, grație tot rangului gramatical, să solicite mai multă importanță decât are.

Intrare: emfază
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emfa
  • emfaza
plural
genitiv-dativ singular
  • emfaze
  • emfazei
plural
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emfas
  • emfasul
plural
  • emfasuri
  • emfasurile
genitiv-dativ singular
  • emfas
  • emfasului
plural
  • emfasuri
  • emfasurilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emfa
  • emfasa
plural
  • emfase
  • emfasele
genitiv-dativ singular
  • emfase
  • emfasei
plural
  • emfase
  • emfaselor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F103)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emfase
  • emfasea
plural
  • emfase
  • emfasele
genitiv-dativ singular
  • emfase
  • emfasei
plural
  • emfase
  • emfaselor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emfasis
  • emfasisul
plural
  • emfasisuri
  • emfasisurile
genitiv-dativ singular
  • emfasis
  • emfasisului
plural
  • emfasisuri
  • emfasisurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • emfazis
  • emfazisul
plural
  • emfazisuri
  • emfazisurile
genitiv-dativ singular
  • emfazis
  • emfazisului
plural
  • emfazisuri
  • emfazisurilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F103)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • enfase
  • enfasea
plural
  • enfase
  • enfasele
genitiv-dativ singular
  • enfase
  • enfasei
plural
  • enfase
  • enfaselor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • enfaz
  • enfazul
plural
  • enfaze
  • enfazele
genitiv-dativ singular
  • enfaz
  • enfazului
plural
  • enfaze
  • enfazelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • enfa
  • enfaza
plural
  • enfaze
  • enfazele
genitiv-dativ singular
  • enfaze
  • enfazei
plural
  • enfaze
  • enfazelor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

emfasubstantiv feminin

  • 1. Atitudine nenaturală, pretențioasă; afectare în scris, în vorbire, în comportare. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Aștept să mor... Bătrînul rostise cuvîntul cu simplitate, fără emfază, fără nici o clintire în trăsăturile zbîrcite și moarte înainte de moarte. C. PETRESCU, A. 333. DLRLC
    • format_quote Miron își îmbrățișă odrasla fără emfază, ca totdeauna. REBREANU, R. II 16. DLRLC
    • 1.1. medicină Atitudine lipsită de naturalețe, în dezacord cu realitatea, prezentă la psihopați, paranoici, schizofrenici etc. DEX '09
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.