EMERGENT, -Ă, emergenți, -te, adj. (Despre un corp, o radiație etc.) Care părăsește un sistem de medii. – Din fr. émergent, lat. emergens, -ntis.

emergent, ~ă a [At: MARIN, F. 448/13 / Pl: ~nți, ~e / E: fr émergent, lat emergens, -ntis] (Fiz; d. radiații) Care iese dintr-un mediu după ce l-a traversat.

EMERGENT, -Ă, emergenți, -te, adj. (Despre un corp, o radiație etc.) Care iese dintr-un mediu după ce l-a traversat. – Din fr. émergent, lat. emergens, -ntis.

EMERGENT, -Ă, emergenți, -te, adj. (Despre un corp) Care iese parțial dintr-un fluid; (despre radiații) care iese dintr-un mediu.

EMERGENT, -Ă adj. (Despre radiații, corpuri) Care iese dintr-un mediu după ce l-a străbătut. ◊ Teoria evoluției emergente = teorie idealistă și metafizică cu privire la procesul dezvoltării, potrivit căreia apariția noilor calități este absolut spontană și imprevizibilă. [< fr. émergent, cf. lat. emergere – a ieși].

EMERGENT, -Ă adj. care emerge. ◊ (despre radiații, corpuri) care iese dintr-un mediu după ce l-a străbătut. (< fr. émergent, lat. emergens)

EMERGENT ~tă (~ți, ~te) Care iese din mediul pe care l-a traversat. /<fr. émergent, lat. emergens, ~ntis

*emergént, -ă adj. (lat. emérgens, -éntis). Care ĭese deasupra mediuluĭ: stîncĭ emergente din apă.

emergent (care iese dintr-un mediu) adj. m., pl. emergenți; f. emergentă, pl. emergente (și: economii ~)

emergent (care iese dintr-un mediu) adj. m., pl. emergenți; f. emergentă, pl. emergente

emergent adj. m., pl. emergenți; f. sg. emergentă, pl. emergente