emanație s. f. (Folosit frecvent după decembrie 1989, deseori cu sens ironic, depreciativ) Produs al Revoluției din decembrie 1989 și, prin extensie, orice produs al Puterii de după 1989 ◊ „Emanații ale Puterii” Contr. 44/90 p. 1. ◊ „Nudele emanații ale comerțului socialist [...] numite magazine de stat” Timpul 30/90 p. 8. ◊ „O emanație de nivelul gazetei «Azi».” Expr. Mag. 11/90 p. 2. ◊ „Sediul emanației ieșene F.S. N.” Opinia stud. 1/91 p. 2. ◊ „Prezentându-se ca o emanație a Revoluției [...] noul regim a dovedit, la nici un an de la instaurarea sa, că nu face decât să continue, în liniile sale esențiale, politica regimului anterior.” R.l. 25 IV 91 p. 5. ◊ „Emanații ale unei gestiuni economice defectuoase” R.l. 405/91 p. 2. ◊ „Deci cine i-o fi încântat Emanației Sale auzul în tinerețea revoluționară, ca să-l aducem să-i descânte și legitimitatea postrevoluționară?” Caț. 1724 XII 91 p. 7 (formal cf. fr. émanation, it. emanazione; R. Zafiu în Luc. 25/91 p. 4, I. Preda în LR 10/92 p. 547, C. Tabarcea în Cotid. 1 III 91, D. Urițescu CV 5052)