12 definiții pentru „elogiu”   declinări

ELÓGIU, elogii, s. n. Discurs prin care este preamărit cineva; laudă deosebită adusă cuiva, apreciere foarte favorabilă. – Din fr. éloge, it. elogio.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ELÓGIU, elogii, s. n. Discurs prin care este preamărit cineva; laudă deosebită adusă cuiva, apreciere foarte favorabilă. – Din fr. éloge, it. elogio.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de RACAI | Semnalează o greșeală | Permalink

elógiu [giu pron. giu] s. n., art. elógiul; pl. elógii, art. elógiile (-gi-i-)
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ELÓGIU s. v. glorie.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Elogiu ≠ hulă, ponegreală
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ELÓGIU ~i n. 1) Discurs prin care este lăudat cineva sau ceva. 2) fig. Laudă (exagerată) adusă cuiva; proslăvire neîntemeiată; panegiric; ditiramb. /<fr. éloge, lat. elogium
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ELÓGIU s.n. Discurs, cuvântare prin care este lăudat cineva; laudă deosebită adusă cuiva, preamărire. [Pron. -giu. / < lat. elogium – scurtă inscripție pe statui, pe morminte, cf. it. elogio, fr. éloge].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ELÓGIU s. n. discurs prin care este lăudat cineva sau ceva; laudă deosebită adusă cuiva. (< lat. elogium, it. elogio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ELÓGIU, elogii, s. n. Laudă deosebită, apreciere foarte favorabilă la adresa unei persoane, unei realizări etc. E o frumusețe plină de armonie și strălucire, părînd un elogiu superb al ființei umane. BOGZA, C. O. 280. Accept cu seninătate toate elogiile. C. PETRESCU, C. V. 25. ◊ Expr. A aduce elogíi sau a face elogiul unei per­soane sau al unui lucru = a elogia. Ți-am făcut elogiul... biruințelor științifice ale omului. GALACTION, O. I 227. – Pronunțat: -giu.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

elógiu s. n. [-giu pron. -gĩu], art. elógiul; pl. elógii, art. elógiile (sil. -gi-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

elogiu n. 1. discurs în lauda cuiva; 2. laudă, panegiric.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*elógiu n. (fr. éloge, it. elógio, mlat. eulógium, vgr. eulogía, laudă, binecuvîntare, confundat cu lat elógium, epitaf, notă, sentență, deciziune, sumar, d. vgr. elegeîon, epitaf. V. elegie). Laudă. Panegiric.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink