ELOCVENT, -Ă, elocvenți, -te, adj. 1. (Despre persoane) Care are darul de a expune, de a prezenta un subiect în chip frumos și convingător. Orator elocvent. ◊ Irena refuză să privească tabloul pe care i-l apropia de privire această fată elocventă. CAMIL PETRESCU, N. 171. 2. (Despre lucruri, acțiuni) Care spune mult, plin de înțeles, demonstrativ, expresiv, semnificativ. Gest elocvent. Privire elocventă. ▭ Presărat cu cetăți vechi în ruină și cu turle de biserici ascuțite, Ardealul își desfășoară peisajele... sub semnul acestor străvechi și elocvente construcții. BOGZA, C. O. 9. Dădea din mîni, cu o elocventă artă a gestului. C. PETRESCU, C. V. 53. ◊ (Adverbial) Trecînd pe lîngă tot ceea ce, atît de elocvent, viitorul și trecutul îngrămădesc pe malurile lui, Oltul își mînă mereu apele. BOGZA, C. O. 204.