13 definiții pentru „elocvent”   declinări

ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink Comentariu: În original: ECLOCVÉNT, -Ă, evident greșit. - LauraGellner

ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. Care are darul de a expune frumos și convingător. ♦ (Adesea adverbial) Plin de înțeles; grăitor, demonstrativ, expresiv, semnificativ. – Din fr. éloquent, lat. eloquens, -ntis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de the_catalin | Semnalează o greșeală | Permalink

elocvént adj. m., pl. elocvénți; f. elocvéntă, pl. elocvénte
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ELOCVÉNT adj. 1. v. convingător. 2. (înv.) limbut, slovesnic. (Un om ~.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Elocvent ≠ neelocvent
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ELOCVÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) Care vorbește frumos și convingător. Orator ~. 2) Care vorbește de la sine (fără a fi exprimat în cuvinte); cu semnificație vădită; semnificativ; grăitor. Gest ~. /<fr. éloquent, lat. eloquens, ~ntis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ELOCVÉNT2 adv. Cu semnificație vădită. /<fr. éloquent, lat. eloquens, ~ntis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ELOCVÉNT, -Ă adj. 1. Care vorbește frumos și convingător. 2. Plin de conținut, expresiv, demonstrativ. [Var. elocuent, -ă adj. / cf. it. eloquente, lat. eloquens < eloqui – a vorbi].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ELOCVÉNT, -Ă adj. 1. care vorbește frumos și convingător; concludent, edificator. 2. (și adv.) plin de înțeles; semnificativ; expresiv, demonstrativ. (< fr. éloquent, lat. eloquens)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ELOCVÉNT, -Ă, elocvenți, -te, adj. 1. (Despre per­soane) Care are darul de a expune, de a prezenta un subiect în chip frumos și convingător. Orator elocvent.Irena refuză să privească tabloul pe care i-l apropia de privire această fată elocventă. CAMIL PETRESCU, N. 171. 2. (Despre lucruri, acțiuni) Care spune mult, plin de înțeles, demonstrativ, expresiv, semnificativ. Gest elocvent. Privire elocventă.Presărat cu cetăți vechi în ruină și cu turle de biserici ascuțite, Ardealul își des­fășoară peisajele... sub semnul acestor străvechi și elocvente construcții. BOGZA, C. O. 9. Dădea din mini, cu o elocventă artă a gestului. C. PETRESCU, C. V. 53. ◊ (Adverbial) Trecînd pe lingă tot ceea ce, atît de elocvent, viitorul și trecutul îngrămădesc pe malurile lui, Oltul își mînă mereu apele. BOGZA, C. O. 204.
Sursa: DLRLC (1955-1957) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

elocvént adj. m., pl. elocvénți; f. sg. elocvéntă, pl. elocvénte
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

elocvent a. 1. care vorbește bine; 2. fig. convingător: cifrele sunt destul de elocvente.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

*elocŭént, -ă adj. (lat. éloquens, -éntis). Care vorbește bine, cu elocŭență: orator elocŭent. Care e pronunțat cu elocŭență: discurs elocŭent. Fig. Convingător: lacrimĭ elocŭente. Adv. În mod elocŭent. – Fals -cvent orĭ -cinte.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink