efeminație sf [At: COSTINESCU / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr effémination, lat effeminatio, -onis] (Liv) 1-5 Însușire de a fi efeminat (2,4,7-8,11). 6-10 Caracter al celui care este efeminat (2,4,7-8,11).

EFEMINAȚIE s.f. Caracterul celui efeminat; moliciune, slăbiciune. [Gen. -iei. / cf. fr. effémination, lat. bis. effeminatio].

EFEMINAȚIE s. f. efeminare. (< fr. effémination, lat. effeminatio)

efeminațiune sf vz efeminație

!efeminație (livr.) (desp. -ți-e) s. f., art. efeminația (desp. -ți-a), g.-d. art. efeminației; pl. efeminații, art. efeminațiile (desp. -ți-i-)

efeminație (rar) (-ți-e) s. f., art. efeminația (-ți-a), g.-d. efeminații, art. efeminației

efeminație s. f. (sil. -ți-e), art. efeminația (sil. -ți-a), g.-d. efeminații, art. efeminației