ECÓU, ecouri, s. n. 1. Repetare a unui sunet datorită reflectării undelor sonore pe un obstacol. ♦ Unde reflectate care pot fi percepute distinct în raport cu undele directe. 2. Fig. Răsunet, vâlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc. ◊ Expr. A se face ecoul cuiva = a repeta, a răspândi cuvintele sau ideile cuiva. – Din fr. écho, lat. echo.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ECÓU ~ri n. 1) Repetare a unui sunet datorită reflectării undelor sonore de un obstacol. 2) fig. Efect produs de ceva asupra cuiva; răsunet; rezonanță. /<fr. écho, lat. echo
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ECÓU s.n. 1. Reflectare a unui sunet pe o suprafață discontinuă; repetarea unui sunet prin reflectarea lui de un corp; sunetele astfel repetate. 2. (Fig.) Răsunet produs de un eveniment etc. 3. (Fig.) Persoană care repetă mereu ceea ce zice altcineva. [Pl. -uri, var. echo și eho s.n. / < lat. echo, gr. echo – sunet, cf. Echo – nimfă pedepsită de Hera să repete mereu ultima silabă a cuvintelor auzite].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ECÓU s. n. 1. repetare a unui sunet datorit reflectării undelor sonore pe un obstacol. ♦ sunetul astfel repetat. ♦ ~ semnal = înregistrare optică pe ecranul unui radar. 2. (fig.) răsunet, vâlvă produsă de un eveniment etc. (< fr. écho, lat. echo)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ECÓU s. răsunet, (pop.) hăuit, sunet, (prin Transilv. și Olt.) sun, (înv.) eho. (Un ~ în munți.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ECÓU s. v. răsunet, vâlvă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ecóu (ecóuri), s. n. – 1. Repetare a unui sunet datorită reflectării undelor sonore pe un obstacol. – 2. (Fig.) Răsunet, vîlvă. – Var. eho. Fr. écho. Var., din sec. XVIII, astăzi înv., direct din ngr. ἠχὼ.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ecóu s. n., art. ecóul; pl. ecóuri
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
*ecóŭ n., pl. urĭ (fr. écho, lat. echo, d. vgr. ehó, răsunet). Răsunet, întoarcerea unuĭ sunet care s´a izbit de ceva. Locu unde se produce ecou. Fig. Loc unde se vorbesc anumite lucrurĭ: Parisu e ecou lumiĭ întregĭ. Reproducere, repetare a unuĭ zvon, a uneĭ știrĭ. Aceste știrĭ repetate: a face ecourile într´un ziar. Persoană care repetă: a te face ecou unuĭ zvon.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
ecou (‹ gr. ἠχώ, de la numele nimfei Echo, „[ră]sunet”) I. Efect acustic produs de sunetul* reflectat de un obstacol (suprafață, zid, stâncă, margine de pădure) și perceput cu o mică întârziere de către emițătorul sunetului direct. Întârzierea trebuie să fie de cel puțin 0,1 s pentru ca perceperea să fie clară. Deoarece viteza sunetului este de c. 340 m/s, rezultă că unda sonoră trebuie să parcurgă în total minimum 34 m dus-întors, astfel că distanța dintre emițătorul-receptor și obstacol trebuie să fie de cel puțin 17 m. II. Manual* al orgii* dotat cu un registru (1) de sunete dulci și și care face e. registrelor acționate de alte manuale. III. (it. eco; fr. écho; engl. echo; germ. Echo; sp. echo) Procedeu componistic care constă în repetarea unei scurte teme* sau a unui motiv* muzical la o intensitate* sonoră mai scăzută. A fost mult folosit încă din sec. 15 și 16 în muzica vocală polif. de către compozitori ca Josquin Desprez, Luca Marenzio și Orlando di Lasso (în celebra vilanelă*, Ecoul, 1581), ca tehnică imitativă specială. În sec. 17 prima etapă a dezvoltării operei*, aduce o avalanșă de subiecte pastorale în care, de multe ori, este zugrăvită figura mitologică a lui Eco plângându-și iubirea neîmpărtășită; de aici nenumărate arii* în această perioadă folosesc procedeul de e., procedeu care se va extinde însă și în opere care nu au o legătură cu legenda. Rămânând un efect muzical de sine stătător, e. va fi cultivat și în scriitura instr., întreaga epocă a barocului* fiind dominată de această manieră de repetare în piano* a unei fraze* mai înainte enunțată în forte*. Procedeu este preluat în lucrări de factură concertantă sau responsorială, ca efect special (Stamitz, Simfonia in eco a 2 chori; Mozart, Notturno pentru 4 orch.; Chabrier, España; Rimski-Korsakov, Capriciul spaniol; Strauss, Ariadna la Naxos), sau ca principiu general al compoziției (Hindemith, Echo pentru flaut și pian), vizând uneori stereofonia*.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink