ECOSFERĂ s. f. strat sferic în care doza de radiații (luminoase, termice etc.) emise de un Soare central favorizează dezvoltarea materiei vii pe planetele aflate în zona respectivă. (< eco²- + -sferă)

ecosferă s. f., pl. ecosfere

ECO-₁ „casă, locuință, mediu înconjurător, proprietate”. ◊ gr. oikos „casă, gospodărie” > fr. éco-, it. eco-, engl. id., L. sav. oeco-, germ. öko- > rom. eco-. □ ~biotic (v. -biotic), adj., (despre un organism) adaptat la un mod specific de viață; ~clin (v. -clin), s. n., variație morfologică sau fiziologică, corelată cu o variație ecologică; ~dem (v. -dem), adj., s. n., (populație) care trăiește într-o zonă ecologică bine definită; ~etologie (v. eto-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază influența condițiilor de mediu asupra comportamentului și obiceiurilor organismelor; ~fene (v. -fen), s. f. pl., organisme vegetale cu genotipuri asemănătoare, dar cu fenotipuri deosebite; ~fenotip (v. feno-, v. -tip), s. n., modificare fenotipică determinată de mediul înconjurător; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază fiziologia diferitelor grupe de organisme în corelație cu mediul lor natural; ~fob (v. -fob), adj., s. m. și f., (persoană) care suferă de ecofobie; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a sta singur în casă; ~geneză (v. geneză), s. f., 1. Proces de formare a condițiilor ecologice. 2. Stabilire a unor relații între viețuitoare și mediu, în cursul evoluției; ~grafie (v. grafie), s. f., studiul evoluției mediului înconjurător; ~id (v. -id), s. m., ansamblul factorilor biologici; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în ecologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință care studiază relațiile reciproce dintre organisme și mediul lor de viață; ~morfe (v. -morf), adj., s. f. pl., (plante) cu comportament identic față de un anumit factor ecologic; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare a unor caractere morfologice ale plantelor sub influența factorilor mediului înconjurător; ~nomie (v. -nomie), s. f., totalitate a relațiilor sociale de producție existente într-o anumită orînduire socială, determinate de nivelul de dezvoltare a forțelor de producție; ~pedologie₁ (v. pedo-₁, v. -logie₁), s. f., studiul caracterelor somatice determinate de factorii ecologici; ~pedologie₂ (v. pedo-₂, v. -logie₁), s. f., știință care studiază influența solurilor asupra organismelor vegetale și animale; ~proterandrie (v. proter/o-, v. -andrie), s. f., fenomen de maturizare a florilor mascule înaintea celor femele; ~proteroginie (v. protero-, v. -ginie), s. f., fenomen de maturizare a florilor femele înaintea celor mascule; ~sferă (v. -sferă), s. f., nume generic pentru atmosferă, hidrosferă, biosferă și pentru stratul superficial al litosferei, populate de ființe vii; ~tip (v. -tip), s. n., 1. Grup de plante sau de animale din aceeași specie cu anumite însușiri ereditare proprii, dobîndite sub influența condițiilor de mediu. 2. Rasă ecologică adaptată sub aspect genetic; ~ton (v. -ton), s. n., 1. Areal de tranziție între două comunități de plante. 2. Populație de tranziție de pe arealul intermediar dintre două asociații; ~top (v. -top), s. n., tip particular de habitat determinat de intersecția unui complex de factori fizico-geografici; ~toxicologie (v. toxico-, v. -logie₁), s. f., ramură a ecologiei care studiază acțiunea elementelor și substanțelor toxice din mediul înconjurător asupra sistemelor biologice.