eclezie sf vz eclesie

ECLEZIE s.f. v. ecclesia.

clejă sf vz eclejie

ecclesie sf vz eclesie

echegie sf vz eclesie^[1] modificată

echejie sf vz eclesie

eclejie sf vz eclesie

eclesie sf [At: MARDARIE, L. 289²/1 / V: (înv) ecc~, clejă, cleje, clejie, iclejie, glaji~, ~eji~, ~eși~, ~ezi~, (îvr) ~cli~, echejie / E: lat ecclesia] 1 (Îrg) Biserică. 2 Unitate administrativă bisericească. 3 Comunitate religioasă creștină care ține eclesie (2) Si: parohie, penorie. 4 (Îrg) Proprietate (pământ arabil sau fânețe) a comunității ecleziastice pe care o folosește preotul pe întreaga durată a activității sale. 5 (Pex) Gospodărie a preotului unei biserici.

ecleșie sf vz eclesie

eclisie sf vz eclesie

ECCLESIA s.f. (Ant.) Adunarea poporului la Atena. [Scris și eclezie. / < fr. ecclésia, cf. gr. ekklesia].

ECCLESIA s. f. (ant.) adunarea poporului la Atena, care lua deciziile supreme. (< fr. ecclésia, gr. ekklesia)

ECCLESIA (EKKLESIA) (cuv. gr.) s. f. 1. (În Grecia Antică) Adunarea poporului, organul suprem al democrației antice. 2. (REL.) Denumire dată unei comunități creștine vechi; (mai târziu) denumire a întregii biserici (2); parohie (1).