ECHITÁTE s. f. Dreptate, nepărtinire. ♦ Cinste; omenie. – Din fr. équité, lat. aequitas, -atis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ECHITÁTE ~ăți f. Principiu moral sau juridic care cere respectarea drepturilor fiecăruia; dreptate. [G.-D. echitățiiî /<fr. équité, lat. aequitas, ~atis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

ECHITÁTE s.f. Egalitate, dreptate, nepărtinire. ♦ Cinste; omenie. ♦ Comportare bazată pe respectarea riguros reciprocă a drepturilor și a datoriilor, pe satisfacerea în mod egal a intereselor, a drepturilor și a datoriilor fiecăruia. [Gen. -tății. / cf. fr. équité, lat. aequitas].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ECHITÁTE s. f. 1. egalitate, dreptate, nepărtinire. ◊ cinste. 2. comportare bazată pe respectarea riguros reciprocă a drepturilor și a obligațiilor, pe satisfacerea în mod egal a intereselor fiecăruia. (< fr. équité, lat. aequitas)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ECHITÁTE s. v. dreptate.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Echitate ≠ inechitate, nedreptate
Sursa: Antonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

echitáte (dreptate, egalitate) s. f., g.-d. art. echității
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

*echitáte f. (lat. ăequitas, -átis, d. aequus, egal, echitabil. V. egal). Dreptate, justiție naturală (în opoz. cu „justiție legală”).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink