ECHINGÍU, echingii, s. m. (Înv.) Călăreț turc folosit în recunoașteri. – Din. tc. akınci.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de toknowro | Semnalează o greșeală | Permalink

echingíu v. achingiu
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

echingíŭ, V. achingiŭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

achingíŭ m. (turc. akynǧy, d. akyn, ceambur, raĭtă p. jaf). Vechi. Pl. Un corp de călărețĭ Turcomanĭ, singura trupă existentă la Turcĭ în ainte [!] de înființarea ĭenicerilor și menținută maĭ tîrziŭ ca călărime neregulară de cercetătorĭ. – Și echingiŭ (turc. ekinǧi). V. hînsar.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink