EBRUITÁRE s.f. (Franțuzism) Acțiunea de a ebruita. [Pron. -bru-i-. / < ebruita].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

ebruitáre s. f., g.-d. art. ebruitării; pl. ebruitări
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

EBRUITÁ vb. I. tr. (Franțuzism) A răspândi, a divulga (un secret, o știre). [Pron. -bru-i-. / < fr. ébruiter].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

EBRUITÁ vb. tr. a răspândi, a divulga (un secret, o știre). (< fr. ébruiter)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

ebruitá vb., ind. prez. 1 sg. ebruitéz, 3 sg. și pl. ebruiteáză
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink