opțiuni
  • info

2 intrări

15 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂRĂCITOR, -OARE, dărăcitori, -oare, s. m. și f., s. n. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

dărăcitor, ~oare [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~i, ~oare / E: dărăci + -tor] 1 smf Persoană care se ocupă cu dărăcitul Si: (rar) darac, (înv) dărăcar (1). 2 sf (Rar) Darac.

DĂRĂCITOR, -OARE, dărăcitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. 2. S. n. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit; darac. – Dărăci + suf. -tor.

DĂRĂCITOR2, -OARE, dărăcitori, -oare, s. m. și f. Muncitor specializat în dărăcitul lînii, cînepii, inului etc.

DĂRĂCITOR1, dărăcitoare, s. n. Pieptenele cu care se dărăcește; darac.

DĂRĂCITOR1 ~oare n. Pieptene pentru scărmănat, pieptănat sau pentru destrămat lâna, cânepa sau inul; darac. /a dărăci + suf. ~tor

DĂRĂCITOR2 ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană specializată în lucrările de dărăcire. /a dărăci + suf. ~tor

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dărăcitor2 (persoană) s. m., pl. dărăcitori

dărăcitor1 (instrument) s. n., pl. dărăcitoare

dărăcitor2 (instrument) s. n., pl. dărăcitoare

dărăcitor1 (persoană) s. m., pl. dărăcitori

dărăcitor (persoană) s. m., pl. dărăcitori

dărăcitor (instrument) s. n., pl. dărăcitoare

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DĂRĂCITOR s. v. darac.

DĂRĂCITOR s. (TEXT.) darac, scărmănătoare, (reg.) pieptene, (Transilv. și Ban.) drîglu, (Transilv.) hecelă, huci. (~ pentru scărmănat lîna.)

Intrare: dărăcitor (instrument)
dărăcitor2 (s.n.) substantiv neutru
substantiv neutru (N11)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărăcitor
  • dărăcitorul
  • dărăcitoru‑
plural
  • dărăcitoare
  • dărăcitoarele
genitiv-dativ singular
  • dărăcitor
  • dărăcitorului
plural
  • dărăcitoare
  • dărăcitoarelor
vocativ singular —
plural —
Intrare: dărăcitor (persoană)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărăcitor
  • dărăcitorul
  • dărăcitoru‑
plural
  • dărăcitori
  • dărăcitorii
genitiv-dativ singular
  • dărăcitor
  • dărăcitorului
plural
  • dărăcitori
  • dărăcitorilor
vocativ singular
  • dărăcitorule
plural
  • dărăcitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dărăcitor, dărăcitoaresubstantiv neutru

  • 1. Perie cu dinți rari de oțel, folosită pentru dărăcit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: darac
etimologie:
  • Dărăci + sufix -tor. DEX '98 DEX '09

dărăcitor, dărăcitorisubstantiv masculin
dărăcitoare, dărăcitoaresubstantiv feminin

  • 1. Muncitor specializat în dărăcit, care lucrează la dărăcit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • Dărăci + sufix -tor. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.