2 intrări

35 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DĂRMARE s. f. v. dărâmare.

DĂRÂMA, dărâm, vb. I. Tranz. 1. A doborî, a culca la pământ, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ Refl. A se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna (1). ♦ A demola o clădire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. ♦ (Reg.) A cosi iarbă, cereale etc. [Var.: (reg.) dărma vb. I] – Lat. *deramare.

DĂRÂMA, dărâm, vb. I. Tranz. 1. A doborî, a culca la pământ, fig. a distruge, a nimici, a risipi. ♦ Refl. A se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna (1). ♦ A demola o clădire (veche). 2. (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. ♦ (Reg.) A cosi iarbă, cereale etc. [Var.: (reg.) dărma vb. I] – Lat. *deramare.

DĂRÂMARE, dărâmări, s. f. Acțiunea de a (se) dărâma și rezultatul ei; doborâre; distrugere, nimicire, surpare, ruinare. [Var.: (reg.) dărmare s. f.] – V. dărâma.

DĂRÂMARE, dărâmări, s. f. Acțiunea de a (se) dărâma și rezultatul ei; doborâre; distrugere, nimicire, surpare, ruinare. [Var.: (reg.) dărmare s. f.] – V. dărâma.

DĂRMA vb. I v. dărâma.

dărâma [At: DA ms / V: (reg) ~rma / Pzi: ~dărâm / E: lat deramare] 1 vt A culca la pământ Si: a doborî. 2 vt (Fig) A distruge. 3 vr A se prăbuși. 4 vr A se ruina. 5 vt A demola o clădire (veche). 6 vt (Rar) A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. 7 vt (Reg) A cosi iarbă, cereale etc.

dărâmare sf [At: DA ms / V: (reg) ~rm~ / Pl: ~mări / E: dărâma] 1 Culcare la pământ Si: dărâmat1 (1), doborâre. 2 (Fig) Distrugere. 3 Prăbușire. 4 Ruinare. 5 Demolare a unei clădiri (vechi) Si: dărâmat1 (5). 6 (Rar) Rupere a ramurilor, a frunzelor dintr-un copac Si: dărâmat1 (6).

DĂRÎMA, dărîm, vb. I. 1. Tranz. A doborî la pămînt, a distruge, a nimici. Șuvoaiele cutremurau codrii, dărîmînd arborii, împleticindu-i. CAMILAR, T. 60. Așezați unul lîngă altul, cît e abatajul de lung, minerii fac tot ce le e în putință să dărîme cît mai repede peretele de cărbune pe care îl au în față. BOGZA, V. J. 118. Se desfășurau fînațuri pe care brumele și omăturile le dărîmau necosite. SADOVEANU, Z. C. 70. (Fig.) Răspunsul lui Andrei îi dărîmă ultima icoană din suflet. CAMIL PETRESCU, T. I 160. ◊ Refl. pas. Făcu semn și corturile se dărîmară. SADOVEANU, Z. C. 275. ♦ Refl. A se prăvăli, a se surpa, a se ruina, a se dărăpăna. În loc să-și vază de casă, că se dărîmă, cumpără cai. PREDA, Î. 115. Părea că se dărîmă sala de aplauze. CAMIL PETRESCU, T. II 546. ◊ (Poetic) Prin stihii ce prind să se dărîme, Farul meu va lumina cu sînge. BENIUC, V. 41. ♦ A desface cu îngrijire o construcție pentru a folosi din nou materialul. 2. Refl. (Despre oameni) A cădea la pămînt, a se prăbuși; a se răsturna. Trăgîndu-se un pas înapoi, s-a dărîmat dintr-o dată, secat de puteri, pe ușa casei boierești. GALAN, Z. R. 212. Nu fără demnitate, șătrarul se dărîmă la pămînt. SADOVEANU, Z. C. 38. 3. Tranz. (Rar) A tăia, a rupe, a da jos (ramuri, frunze, fructe) dintr-un copac; p. ext. a distruge un copac (rupîndu-i ramurile, frunzele). ♦ (Cu privire la iarbă, cereale etc.) A tăia cu coasa; a cosi. – Variantă: (regional) dărma, darm (BENIUC, V. 127, CREANGĂ, A. 112, ALECSANDRI, P. II 143, KOGĂLNICEANU, S. 215), vb. I.

DĂRÎMARE, dărîmări, s. f. Acțiunea de a (se) dărîma; doborîre, nimicire, distrugere. Acum trei ani am cerut eu dărîmarea Bastiliei. CAMIL PETRESCU, T. II 366. Se vede un turn negru-n dărîmare. NEGRUZZI, S. II 84. – Variantă: (regional) dărmare s. f.

A SE DĂRÂMA pers. 3 se dărâmă intranz. 1) (despre construcții) A se deteriora, căzând la pământ (sub acțiunea anumitor factori dăunători); a se distruge; a se ruina. 2) (despre terenuri, maluri) A se desprinde de masiv, alunecând la vale; a se nărui; a se surpa; a se ponorî. /<lat. deramare

A DĂRÂMA dărâm tranz. A face să se dărâme. /<lat. deramare

dărâmà v. 1. a da jos, a face să cază bucată cu bucată: a dărâma o casă; 2. fig. a strica, a ruina: a dărâmat pe mulți oameni. [Lat. *DERAMARE (din RAMUS, cracă), a da jos ramurile unui arbore: termen horticol generalizat în limbă (cf. dărâmătură, care a conservat în parte sensul primitiv)].

dărmà v. (poetic) a dărâma: se darmă munți, cetatea se darmă AL.

dărîm și dărám, a -îmá și (ob.) -ămá v. tr. (lat. *de-rámo, -áre, a da jos ramurile, d. râmus, ramură. Formele cu acc. pe tulpină aŭ a orĭ î, iar cele-lalte ă, rar î. Cp. cu fărîm). Daŭ jos ramurile: am cules nucile fără să dărîm nucu. Dobor, daŭ jos distrugînd (vorbind de zidurĭ și de alte construcțiuni): a dărăma casa, zidu, podu. Dobor, răpun, trîntesc: sacu mă dărăma de greu ce e. Fig. Înving pin uneltirĭ: a dărăma un adversar politic. – Rar și lit. darm, a dărma (nord), ca sfarm.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dărâma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărâm, 3 dărâ; conj. prez. 1 sg. să dărâm, 3 să dărâme

dărâmare s. f., g.-d. art. dărâmării; pl. dărâmări

dărâma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. dărâm, 3 dărâmă, 1 pl. dărâmăm; conj. prez. 3 dărâme

dărâmare s. f., g.-d. art. dărâmării; pl. dărâmări

dărâma vb., ind. prez. 1 sg. dărâm, 3 sg. și pl. dărâmă, 1 pl. dărâmăm, conj. prez. 3 sg. și pl. dărâme

dărâmare s. f., g.-d. art. dărâmării; pl. dărâmări

dărîma (ind. prez. 1 sg. dărîm, 1 pl. dărîmăm)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DĂRÂMA vb. 1. v. demola. 2. a (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hâi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (O casă veche care se ~.) 3. v. prăbuși. 4. v. doborî.

DĂRÂMARE s. 1. v. demolare. 2. v. prăbușire. 3. v. cădere. 4. v. doborâre.

DĂRÎMA vb. 1. a (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) prăbuși, a (se) prăvăli, a (se) risipi, a (se) surpa, (pop.) a (se) hîi, (reg.) a (se) hurui, a (se) îmburda, (Olt., Transilv. și Maram.) a (se) sodomi, (prin Mold. și Transilv.) a (se) ului, (înv.) a (se) prăpădi. (Obuzele au ~ zidul cetății.) 2. a cădea, a se nărui, a pica. a se prăbuși, a se prăvăli, a se surpa, (reg.) a se îmburda. (S-a ~ casa pe ei.) 3. a arunca, a azvîrli, a culca, a doborî, a întinde, a lungi, a prăbuși, a prăvăli, a răsturna, a trînti, (pop. si fam.) a așterne, (pop.) a păli, (înv. și reg.) a răntuna, (înv.) a oborî, a poligni, (fig.) a secera. (Cu o lovitură l-a ~ la pămînt.)

DĂRÎMARE s. 1. cădere, dărăpănare, dărîmat, năruire, năruit, prăbușire, prăvălire, risipire, surpare, surpat, (rar) prăbușeală, (înv.) risipă. (~ unei case.) 2. cădere, năruire, picare, prăbușire, prăvălire, răsturnare. (~ cuiva la pămînt în urma loviturii primite.) 3. culcare, doborîre, lungire, prăbușire, prăvălire, răsturnare, trîntire, (înv.) răsturnătură. (~ cuiva la pămînt cu o lovitură.)

A dărâma ≠ a clădi, a dura, a înălța, a ridica, a zidi

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dărîma (dărîm, dărîmat), vb.1. A rupe crengile de pe un trunchi. – 2. A doborî, a face să cadă jos fructele din pom spre a fi culese. – 3. A dărîma, a doborî la pămînt. – 4. A distruge, a nărui, a demola (o construcție). – 5. A doborî, a copleși. – 6. (Refl., Arg.) A se sfîrși. – Var. dărăma, dărma. Mr. dirimare „a distruge”. Lat. *dēramāre, de la ramus „ramură” (Cihac, I, 226; Miklosich, Vokal., I, 27; Densusianu, Filologie, 449; Tiktin; REW 2578; Philippide, II, 639; Candrea; Scriban; Graur, BL, V, 95; Giuglea, LL, I, 158; Cortés 127), după cum o dovedesc primele două sensuri, care apar din sec. XVII, astăzi înv.; cf. alb. dërmoń „a distruge”, it. diramare, sp. derramar; cf. și mr. drămă „ramură” (Meyer, Alb. St., IV, 66). Rezultatul mr. dirimare, care pare clar, nu i-a convins pe unii cercetători: Meyer 55 propunea un lat. *derumare, și Pușcariu, Conv. lit., XXXVII, 41 și ZRPh., XXVII, 738 (cf. Pușcariu 485 și REW 2584; Densusianu, Rom., XXXIII, 277), lat. *dērῑmāre. Alternanța dăr(i)ma ca sfă(i)ma.Der. dărîmătură, s. f. (năruire; ruină; resturi de la dărîmare; bătrîn ramolit, boșorog).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

dărâmă Oaia s. pr. (glum.) cartierul bucureștean Dămăroaia.

Intrare: dărâma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dărâma
  • dărâmare
  • dărâmat
  • dărâmatu‑
  • dărâmând
  • dărâmându‑
singular plural
  • dărâ
  • dărâmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dărâm
(să)
  • dărâm
  • dărâmam
  • dărâmai
  • dărâmasem
a II-a (tu)
  • dărâmi
(să)
  • dărâmi
  • dărâmai
  • dărâmași
  • dărâmaseși
a III-a (el, ea)
  • dărâ
(să)
  • dărâme
  • dărâma
  • dărâmă
  • dărâmase
plural I (noi)
  • dărâmăm
(să)
  • dărâmăm
  • dărâmam
  • dărâmarăm
  • dărâmaserăm
  • dărâmasem
a II-a (voi)
  • dărâmați
(să)
  • dărâmați
  • dărâmați
  • dărâmarăți
  • dărâmaserăți
  • dărâmaseți
a III-a (ei, ele)
  • dărâ
(să)
  • dărâme
  • dărâmau
  • dărâma
  • dărâmaseră
verb (VT22)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • dărma
  • dărmare
  • dărmat
  • dărmatu‑
  • dărmând
  • dărmându‑
singular plural
  • darmă
  • dărmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • dărm
(să)
  • dărm
  • dărmam
  • dărmai
  • dărmasem
a II-a (tu)
  • dărmi
(să)
  • dărmi
  • dărmai
  • dărmași
  • dărmaseși
a III-a (el, ea)
  • darmă
(să)
  • darme
  • dărme
  • dărma
  • dărmă
  • dărmase
plural I (noi)
  • dărmăm
(să)
  • dărmăm
  • dărmam
  • dărmarăm
  • dărmaserăm
  • dărmasem
a II-a (voi)
  • dărmați
(să)
  • dărmați
  • dărmați
  • dărmarăți
  • dărmaserăți
  • dărmaseți
a III-a (ei, ele)
  • darmă
(să)
  • darme
  • dărme
  • dărmau
  • dărma
  • dărmaseră
Intrare: dărâmare
dărâmare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărâmare
  • dărâmarea
plural
  • dărâmări
  • dărâmările
genitiv-dativ singular
  • dărâmări
  • dărâmării
plural
  • dărâmări
  • dărâmărilor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dărmare
  • dărmarea
plural
  • dărmări
  • dărmările
genitiv-dativ singular
  • dărmări
  • dărmării
plural
  • dărmări
  • dărmărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

dărâma, dărâmverb

  • 1. A culca la pământ. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Șuvoaiele cutremurau codrii, dărîmînd arborii, împleticindu-i. CAMILAR, T. 60. DLRLC
    • format_quote Așezați unul lîngă altul, cît e abatajul de lung, minerii fac tot ce le e în putință să dărîme cît mai repede peretele de cărbune pe care îl au în față. BOGZA, V. J. 118. DLRLC
    • format_quote Se desfășurau fînațuri pe care brumele și omăturile le dărîmau necosite. SADOVEANU, Z. C. 70. DLRLC
    • format_quote figurat Răspunsul lui Andrei îi dărîmă ultima icoană din suflet. CAMIL PETRESCU, T. I 160. DLRLC
    • format_quote pasiv Făcu semn și corturile se dărîmară. SADOVEANU, Z. C. 275. DLRLC
    • 1.1. figurat Distruge, nimici, risipi. DEX '09 DLRLC
    • 1.2. reflexiv A se prăbuși, a se surpa; a se ruina, a se dărăpăna. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote În loc să-și vază de casă, că se dărîmă, cumpără cai. PREDA, Î. 115. DLRLC
      • format_quote Părea că se dărîmă sala de aplauze. CAMIL PETRESCU, T. II 546. DLRLC
      • format_quote poetic Prin stihii ce prind să se dărîme, Farul meu va lumina cu sînge. BENIUC, V. 41. DLRLC
    • 1.3. A demola o clădire (veche). DEX '09 DEX '98
      sinonime: demola
      • diferențiere A desface cu îngrijire o construcție pentru a folosi din nou materialul. DLRLC
  • 2. reflexiv (Despre oameni) A cădea la pământ, a se prăbuși; a se răsturna. DLRLC
    • format_quote Trăgîndu-se un pas înapoi, s-a dărîmat dintr-o dată, secat de puteri, pe ușa casei boierești. GALAN, Z. R. 212. DLRLC
    • format_quote Nu fără demnitate, șătrarul se dărîmă la pămînt. SADOVEANU, Z. C. 38. DLRLC
  • 3. rar A rupe, a da jos ramuri, frunze dintr-un copac. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: rupe tăia
    • 3.1. prin extensiune A distruge un copac (rupându-i ramurile, frunzele). DLRLC
    • 3.2. regional A cosi iarbă, cereale etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: cosi
etimologie:

dărâmare, dărâmărisubstantiv feminin

etimologie:
  • vezi dărâma DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.