dâmboc sn [At: BÂRLEA, L.T.M. I, 159 / Pl: ~oace, și ~uri / E: dâmb + -oc] 1-6 (Șhp) Dâmbuleț (1-6). 7 Teren cu multe ridicături de pământ mai mici.

dîmb n., pl. urĭ (ung. domb, dîmb). Înălțătură mult maĭ mică de cît dealu, chear de cîtiva metri. – Dim. -uléț, -ușór, pl. ețe, oare; în nord și -óc, pl. oace.