opțiuni

11 definiții pentru dâcă

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

dâcă1 sf [At: DDRF / Pl: dâci / E: nct] (Trs) 1 Pipotă. 2 (Atm) Bilă.

dâcă2 sf [At: ANON. CAR. / Pl: dâci / E: cf dâcă1] (Trs) 1 Împotrivire. 2 Încăpățânare. 3 Mânie. 4 Ciudă. 5 Dușmănie contra cuiva.

dâcă3 sf [At: CHEST. VII, 1 / Pl: dâci / E: cf daică] (Mun; Dob) Termen de adresare către o femeie mai în vârstă sau către o soră mai mare.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

dâcă (reg.) s. f.

dâcă (reg.) s. f.

dâcă s. f.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DÂCĂ s. v. ciudă, gelozie, invidie, necaz, pică, pizmă, pornire, ranchiună.

dîcă s. v. CIUDĂ. GELOZIE. INVIDIE. NECAZ. PICĂ. PIZMĂ. PORNIRE. RANCHIUNĂ.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

dîcă s. f. – Furie, mînie. Sl. dikŭ „sălbatic” (Cihac, II, 95; Conev 100). În Trans., rar. Cf. bîzdîc. – Der. dîcos, adj. (furios, violent).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

dâcă, s.f. – (reg.) 1. Împotrivire, încăpățânare. 2. Supărare, mânie. 3. Ciudă. 4. Dușmănie. – Et. nec. (MDA).

dâcă, s.f. – 1. Împotrivire, încăpățânare. 2. Supărare, mânie. 3. Ciudă. 4. Dușmănie. – Et. nec. (MDA).

Intrare: dâcă
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • dâcă
  • dâca
plural — —
genitiv-dativ singular
  • dâci
  • dâcii
plural — —
vocativ singular —
plural —