DUTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în Țările Române; veche monedă românească de argint. [Var.: dupcă s. f.] – Din ucr. dudok.

dutcă¹ sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 128/30 / V: duhcă, ducă (Pl: duce), dugă (Pl: duge, dugi), dupcă (Pl: dupce, dupci) / E: ucr дудок] 1 Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în țările românești. 2 Veche monedă românească de argint.

dutcă² sf vz dușcă

† DUTCĂ (pl. -ce, -ci) ‼ DUCE sf. 🪙 1 † Tr.-Carp. Veche monetă de aură în valoare de patru creițari (dispărută în a doua jumătate a veacului al XIX -lea): alți bani nu prea erau, fără cît copeice și dutce de cite 4 bani (N.-COST.); se pomenește și de jumătăți de ~, în valoare de 2 creițari: se ruga... să nu-i jupească toate spatele, ci numai ca de o ducă de 2 grițari (SB.) ¶ 2 Maram. Vechi monete de argint în valoare de 10 și de 20 de creițari: Na, mîndră, ține-mi tașca, Că am două dutce ’n ea, Da ne-om duce și le-om bea (BRL.) comp. DUPCĂ [rut. dudok, -d k a, pol. d u d e k, -d k a, ung. d u t k a < germ. Deut].

DUTCĂ, dutce, s. f. Monedă rusească sau poloneză de mică valoare, care a circulat și în țările românești; veche monedă românească de argint. [Var.: dupcă s. f.] – Din ucr. dudok.

DUTCĂ, dutce, s. f. (În secolul trecut) Monedă rusească sau poloneză, cu valoare mică și variind după regiuni, care a avut circulație și în țările romîne; (mai tîrziu, Mold., popular) nume dat monedei romînești de argint care valora 50 de centime. Să nu-i jupească toate spatele, ci numai ca de o dutcă de doi grițari. SBIERA, P. 20. – Variantă: dupcă (SEVASTOS, N. 88) s. f.

dutcă f. Tr. gologan de patru creițari: acolo-i vinul mai dulce și-i cupa cu două dutce POP. [Rut. DUDKA].

dútcă f., pl. ĭ (pol. dudek, rut. dúdok, gen. dudka, ceh. dud, banĭ, d. germ. deut, ol. duit, lețcaĭe). Mold. (dupcă, ca zapcă față de zatcă). Băncuță, pĭesă de 50 de banĭ. Dobr. Gologan. Trans. Potoroancă, pĭesă de 4 crăițarĭ.

DUȘCĂ, duști, s. f. Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate bea dintr-o singură înghițitură. ◊ Expr. A da (de) dușcă = a bea dintr-o singură înghițitură sau fără să se oprească. – Din sb. dušak (gen. duška).^[1]

dugă sf vz dutcă

dupcă sf vz dutcă

dușcă sf [At: KLEIN, D. 207/ Pl: duște, îvr ~șci / E: srb dužak] 1 Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate bea dintr-o singură înghițitură. 2 (Îe) A da (de) ~ A bea dintr-o singură înghițitură sau fără să se oprească.

DUPCĂ (pl. -ci) sf. 🪙 Mold. Piesă de argint de 50 de bani, băncuță (PAMF.): scoase din buzunarele bluzei sale un pumn de gologani și de dupci (D.-ZAMF.) [comp. DUTCĂ].

DUȘCĂ sf. F 1 Înghițitură (de apă, de vin, de rachiu, etc.), cît poate înghiți cineva dintr’o-dată: îi mai trase o ~ de apă și se sculă să plece (VLAH.); a tras o ~ de rachiu din plosca lui cea de Brașov (CRG.) ¶ 2 A bea de ~, a-i da dușca, a da de ~ sau de-a dușca, a bea dintr’o înghițitură: bău de ~ paharul de Cotnar ce-i sta dinainte (GN.); a apucat ... să dea de ~ un ciocănel de țuică (LUNG.); totdeauna își umplea cîte un păhar de vin și-l da de-a dușca (RET.) [srb. duška].

DUTCUȚĂ (pl. -țe) sf. Maram. 🪙 = DUTCĂ 2: taie o ~ de zece creițari în patru și o pune cînd închioatără stratul (PAP.).

DUȘCĂ, duște, s. f. Cantitate de băutură (alcoolică) care se poate bea dintr-o singură înghițitură. ◊ Expr. A da (de) dușcă = a bea dintr-o singură înghițitură sau fără să se oprească. – Din scr. dušak (gen. duška).^[1]

DUȘCĂ s. f. Cantitatea de băutură (mai ales de rachiu sau vin) care se poate bea dintr-o dată; înghițitură, sorbitură. Moș Nichifor a tras o dușcă de rachiu din plosca lui cea de Brașov. CREANGĂ, P. 117. Vivat!... – Încă o dușcă, Bujoraș dragă. ALECSANDRI, T. 239. Mai bea o dușcă, băiete, zise un bătrîn. NEGRUZZI, S. I 169. ◊ Expr. A da de dușcă = a bea dintr-o înghițitură, pe nerăsuflate. Ca să nu ne strice hatîrul, dă de dușcă ș-al treilea stacan de țuică. VLAHUȚĂ, O. A. 390. «Mă închin, băieți, la fața voastră cu sănătate»... Și dă paharul de dușcă. CREANGĂ, A. 95.

DUȘCĂ f. Cantitate de băutură alcoolică băută dintr-o singură înghițitură. A da de ~ a bea până la fund dintr-o înghițitură. /<sb. dušak

dușcă f. înghițire, sorbitură: trase câte o dușcă de rachiu CR. [Slovean DUȘEK (DUȘKA), suflare].

dúpcă V. dutcă.

dúșcă f., pl. ște și ștĭ (vsl. *duška, d. duhŭ, duh, duša, suflare; rus. duška, supapă, răsuflătoare; sîrb. za dušak, dintr’o suflare). Fam. Înghițitură, sorbitură: o dușcă de vin, a băut tot paharu dintr’o dușcă. De dușcă, dintr’o singură răsuflare (bînd), pe nerăsuflate. V. suflet.

dutcă (înv.) s. f., g.-d. art. dutcei; pl. dutce

dutcă (înv.) s. f., g.-d. art. dutcei; pl. dutce

dutcă s. f., g.-d. art. dutcei; pl. dutce

dușcă (fam.) s. f., g.-d. art. duștii; pl. duști

!dușcă s. f., g.-d. art. duștii; pl. duști

dușcă s. f., pl. duște

dupcă (-ci), s. f. – (Mold.) Monedă de 50 de bani. – Var. dutcă. Pol. dudek, pl. dutki (CIhac, II, 105). După Conev 78, din bg. dupka, care pare a proveni din rom. După Gáldi, Dict., 176, din mag. dutka, care provine din pol.

dușcă (-ște), s. f. – Înghițitură, sorbitură. Sl., cf., sb. za dušak „fără să respire”, slov. dušek, ceh. duškem, pol. duszkiem, rus. duška „răgaz” (Cihac, II, 104; Conev 91). Cf. duh. Din aceeași familie face parte dușnic, s. n. (Olt., răsuflătoare, valvulă; fumar), din bg., sb. dušnik (Candrea; Conev 63).

a da de dușcă expr. a bea dintr-o răsuflare.

DUȘCĂ s. gât, gură, înghițitură, sorbitură, (Transilv.) scopot. (O ~ de vin.)

DUȘCĂ s. gît, gură, înghițitură, sorbitură, (Transilv.) scopot. (O ~ de vin.)

dútcă, dutce, (dupcă), s.f. (înv.) Monedă veche de argint, de 10 și 20 de cruceri: „Na, mândră, ține-mi tașca, / Că am două dutce-n ea” (Bârlea, 1924, II: 295). ■ (onom.) Dutca, nume de familie în jud. Maram. – Din ucr. dudok (DEX, MDA).

dutcă, dutce, (dupcă), s.f. – Monedă veche de argint, de 10 și 20 de cruceri: „Na, mândră, ține-mi tașca, / Că am două dutce-n ea” (Bârlea, 1924, II: 295); „Taie o dutcuță de dzece creițari în patru” (Papahagi, 1925: 321). ♦ (onom.) Dutca, nume de familie (10 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din ucr. dudok (Șăineanu, DEX, MDA).

dutcă, dutce, (dupcă), s.f. – Monedă veche de argint, de 10 și 20 de cruceri: „Na, mândră, ține-mi tașca, / Că am două dutce-n ea” (Bârlea 1924 II: 295); „Taie o dutcuță de dzece creițari în patru” (Papahagi 1925: 321). – Din ucr. dudok.

dúșcă, duște, s.f. Cantitate de băutură care se poate bea dintr-o singură înghițitură: „C-o dușcă de băutură / Să ne umble pă la gură” (Bilțiu, 2015: 139). – Din srb. za dušak „fără să respire”, rus. duška „răgaz” (Cihac, Conev, după DER); din scr. dušak (gen. duška) (DEX, MDA).

dupcă, s.f. – v. dutcă („monedă”).

dușcă, duște, s.f. – Cantitate de băutură care se poate bea dintr-o singură înghițitură. – Din srb. za dušak „fără să respire”, rus. duška „răgaz” (Cihac, Conev, cf. DER); din scr. dušak (gen. duška) (DEX, MDA).

dușcă, duște, s.f. – Cantitate de băutură care se poate bea dintr-o singură înghițitură. – Din srb. za dušak „fără să respire”, rus. duška „răgaz” (DER).