duruitoare sf vz durăitoare

DURUITOARE, duruitori, s. f. (Mold.) Cascadă. Sub rîpa dreaptă a muntelui, scînteia o pînză de apă în cădere: acolo era o duruitoare. SADOVEANU, F. J. 372.

duruitoare f. fam. scripcă proastă.

durăitoare sf [At: RESMERIȚĂ, D. / V: ~rui~ / Pl: ~tori / E: durăi + -toare] (Reg) 1 Loc unde cade cu zgomot apa unui râu Si: cascadă (1), cataractă (2-3), durăitură. 2 Jucărie de copii Cf hârâitoare. 3 Obiect care produce un zgomot puternic, cu care se sperie păsările Si: clămpănitoare (1), sbârnăitoare, scârțâitoare. 4 (Gmț) Vioară de calitate proastă.

duruitoare (pop.) (desp. -ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitorii; pl. duruitori

duruitoare (rar) (-ru-i-) s. f., g.-d. art. duruitorii; pl. duruitori

duruitoare s. f., g.-d. art. duruitorii; pl. duruitori

DURUITOARE s. v. cascadă, cataractă, cădere de apă.

duruitoare s. v. CASCADĂ. CATARACTĂ. CĂDERE DE APĂ.

DURUITOAREA, cascadă în două trepte pe versantul de NV a masivului Ceahlău, la 1.200 m alt.; înălțimea primei trepte 20 m, iar totală 30 m. Obiectiv turistic în apropiere de stațiunea Durău.