DURĂÍT s. n. Faptul de a durăi; zgomot produs de un obiect care durăie; huruitură, duruitură. – V. durăi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

DURĂÍT s. v. huruitură.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

durăít s. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DURĂÍ, pers. 3 dúrăie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ăi.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A DURĂÍ dúrăi intranz. pop. A se rostogoli; a se da de-a dura. /dură + suf. ~ăi
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DURĂÍ, durăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A hurui. 2. Tranz. și refl. A (se) da peste cap, de-a dura, a (se) rostogoli. – Din dura¹.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink

DURĂÍ vb. v. hurui.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DURĂÍ vb. v. tuna.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

durăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. dúrăie, imperf. 3 sg. durăiá
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dúrăĭ, -ít V. duruĭ.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel

---

DURĂÍT, -Ă, durăiți, -te, adj. v. DURĂI. – [DLRM]
Sursa: Neoficial | Adăugată de gall | Semnalează o greșeală | Permalink