DÚRĂ, dure, s. f. Roată, rotiță (metalică masivă); spec. rotița scripetelui de la ițele războiului de țesut. – Cf. dura1.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DÚRĂ ~e f. Roată (sau rotiță) având numai gaura din centru. /Din dur
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DÚRĂ s. v. rotiță.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dúră s. f., g.-d. art. dúrei; pl. dúre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dúră f., pl. ĭ (d. a durui. V. duriță). Vest. Rotiță saŭ roată de mașină (ca la cicîric): o bucată de cărbune cît dura unuĭ mosorel (ChN. 2, 15). Dura genuchĭuluĭ, rotula. De-a dura (toată țara), de-a rostogolu, rostogolind. Fig. Iron. A da pe cineva de-a dura, a-l da tava, a-l trînti, a-l bate.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUR1, -Ă, duri, -e, adj. 1. (Despre corpuri solide) Greu de zgâriat sau de străpuns; tare. 2. (Despre ape) Care conține săruri (de calciu și magneziu) peste limita admisă pentru apele potabile industriale. 3. (În sintagma) Consoană dură = consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 4. Fig. Aspru; sever; violent, brutal, crud. – Din fr. dur, lat. durus.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUR2 interj., v. dura1.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DURÁ2, durez, vb. I.Tranz. 1. A construi, a zidi, a clădi. ♦ A așeza un stog, o claie etc. 2. A face, a confecționa, a alcătui (un obiect). 3. A aprinde focul. – Lat. dolare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
romac
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DURÁ3, pers. 3 durează, vb. I. Intranz. 1. (Despre acțiuni în desfășurare) A ține un anumit timp, a se desfășura într-o anumită perioadă de timp. ♦ A persista, a dăinui, a se menține. 2. (Despre lucruri) A se menține (multă vreme) în stare bună; a fi trainic. – Din fr. durer, lat. durare.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
romac
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUR1 ~ă (~i, ~e) 1) (despre corpuri solide) Care nu se lasă a fi distrus cu ușurință; rezistent la actiunea unor forțe din exterior; tare. 2) Care este greu de suportat. Climă ~ă. Pedeapsă ~ă. 3) (despre apă) Care conține săruri peste limita admisă; aspru. 4): Consoană ~ă consoană a cărei articulație nu conține nici un element palatal. 5) fig. Care se caracterizează prin lipsă de indulgență; sever; aspru; exigent. /<fr. dur, lat. durus
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUR2 interj. reg. (se folosește pentru a reda zgomotul unui obiect ce se rostogolește) ◊ Dur în jos, dur în sus (sau dur încoace, dur încolo) a) se spune despre o mișcare continuă dintr-o parte în alta, despre o agitație fără rost; b) se spune despre un schimb de păreri continuu și contradictoriu. /Onomat.
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DURA MÁTER n. anat. Membrană externă, fibroasă și rezistentă a meningelui. /<lat. dura-mater
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A DURÁ1 ~éz tranz. 1) (clădiri, case etc.) A realiza prin lucrări de construcție; a ridica; a clădi; a zidi; a înălța; a construi; a edifica. 2) (stoguri, girezi, dăi) A ridica prin așezarea materialului în straturi; a clădi. 3) (obiecte) A produce prin muncă. 4) (foc) A face să se aprindă. /<lat. dolare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A DURÁ2 ~éz intranz. 1) (despre acțiuni) A se desfășura în timp; a ține; a continua; a se prelungi. 2) A-și perpetua existența; a continua să fie; a dăinui; a stărui; a persista. /<fr. durer, lat. durare
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUR, -Ă adj. 1. Tare, solid; greu de străpuns, de zgâriat. ◊ (Fon.) Consoană dură = consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei. 2. (Despre ape) Bogat în săruri, cu mare proporție de săruri. 3. (Fig.) Aspru; crud, neomenos. [< fr. dur, it. duro, lat. durus].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DURÁ vb. I. tr. 1. A ține, a se desfășura un anumit timp, o anumită perioadă. 2. A dăinui, a se menține. 3. A se menține în viață, a trăi. 4. (Despre obiecte) A fi trainic, tare, rezistent, durabil. [< fr. durer, it., lat. durare].
Sursa: DN
(1986)
|
Adăugată de
LauraGellner
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUR1 adj. (muz.) major. (< germ. dur)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUR2, -Ă adj. 1. (despre corpuri) tare, solid; greu de străpuns, de zgâriat. ♦ consoană ~ă = consoană care nu are nici un element palatal în articulația ei. 2. (despre ape) cu mare proporție de săruri de calciu și magneziu. 3. (fig.) aspru; crud, brutal. (< fr. dur, lat. durus)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DURÁ vb. tr. 1. a ține, a se desfășura un anumit timp. 2. a dăinui, a persista, a fi rezistent, durabil. (< fr. durer, lat. durare)
Sursa: MDN
(2000)
|
Adăugată de
raduborza
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUR adj. 1. v. tare. 2. agresiv, bătăios, brutal, coleric, impulsiv, iute, nestăpânit, violent, (fam. fig.) belicos. (Un om, un temperament ~.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUR adj. v. major.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUR adj. v. câinesc, drastic, greu, răstit, ridicat, sever, tare.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUR adj., adv. v. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, rău, sălbatic, sângeros, violent.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DURÁ vb. v. construi.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DURÁ vb. 1. v. dăinui. 2. v. menține. 3. a ține. (Spectacolul ~ două ore.) 4. a se păstra, a rezista, a ține. (O încălțăminte care ~ mult.)
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Dur ≠ moale, maleabil
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
A dura ≠ a strica, a demola
Sursa: Antonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dur interj. – Exprimă zgomotul produs de rostogolirea unui obiect rotund. Creație expresivă. – Der. dur(a)-vur(a) (var. tura-vura), adv. (inutil, degeaba); dură, s. f. (felie, bucată rotundă; Olt., dans popular); de-a dura, adv. (de-a rostogolul); duriță, s. f. (rotiță, stea la pinteni); durigă, s. f. (roată, scripete); duriga, vb. (Trans., a arunca; a face să se rostogolească); durilă, s. f. (Olt., mîner de vîrtelniță); durui (var. durăi, durdui), vb. (a se rostogoli cu zgomot; Trans. de Vest, a tuna), a cărui ultimă formă indică o confuzie cu dudui); durăt (var. durăit, duruit), s. n. (Mold., larmă, harababură); durăitură, s. f. (harababură); duruitoare (var. durăitoare), s. f. (morișcă; cascadă); durduca, vb. (a învîrti), rezultat din încrucișarea cu durdă; durdulica, vb. (Trans., a învîrti), cuvînt identic cu cel anterior, cu infixul expresiv -li; durligi, s. m. pl. (Mold., picioare), pare o încrucișare a lui durigă cu tîrlici (cf. Bogrea, Dacor., IV, 812).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dur (dúră), adj. – Tare, aspru. Lat. durus (sec. XIX). – Der. dura, vb. (a ține, a fi, a dăinui); duritate, s. f. (tărie, rezistență); durabil, adj. (care durează); durabilitate, s. f. (trăinicie, rezistență); durată, s. f. (interval, răstimp), din it. durata, sau traducere din fr. durée.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
durá (duréz, durát), vb. – 1. A ciopli lemnul. – 2. A edifica, a construi. – Mr. dor, durari. Lat. dolāre (Cihac, I, 84; Pușcariu 560; Candrea-Dens., 524; REW 2718), cf. alb. duruem, calabr. dulare, sp. dolar. – Der. durătură, s. f. (surcele de cioplitură, așchii).
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
de-a dúra loc. adv.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dur adj. m., pl. duri; f. sg. dúră, pl. dúre
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dúra / dur interj.
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
durá (a construi, a face, a se desfășura în timp) vb., ind. prez. 1 sg. duréz, 3 sg. și pl. dureáză
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
* dur, -ă adj. (lat. durus). Tare, solid, greŭ de zgîriat: diamantu e cel maĭ dur corp. Fig. Aspru, crud, neomenos: om, suflet dur. Adv. În mod dur.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
* dúra matér f. (cuv. lat. care înseamnă „mamă dură” saŭ „tare”). Anat. Membrană exterioară și cea maĭ groasă din cele treĭ care acoperă creĭeru și măduva spinării.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dur-dur interj. care arată huĭetu rostogoliriĭ saŭ zbuciumuluĭ: dur la deal, dur la vale. V. dura-dura.
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DURA LEX, SED LEX (lat.) legea e aspră, dar e lege – Adagiu din dreptul roman, care exprimă caracterul obligatoriu al legii, oricât de aspră ar fi.
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUR-ȘARRUKIN, oraș antic în N Mesopotamiei, fundat în 713 î. Hr. de regele Sargon II, care a stabilit aici capitala statului asirian. Ruinele grandiosului palat al lui Sargon II. Azi Khorsabad (Iraq).
Sursa: DE
(1993-2009)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dur, denumirea germană pentru major*. Provine din lat. durum. Ant.: moll*. V. b.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink