DÚO, duouri, s. n. (Muz.) Duet. – Din fr. duo.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de gudovan | Semnalează o greșeală | Permalink

DUO- Element prim de compunere savantă cu sensul de „doi”, „dublu”. [Pron. du-o-. / < it., lat. duo].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DÚO s.n. Duet. [Pron. du-o. / < it., fr. duo].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DU(O)- elem. duo¹-.
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DUO¹- elem. „doi”, „dublu”. (< fr. duo-, cf. lat. duo)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DÚO² s. n. duet (2). (< it. duo)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DÚO s. v. duet.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dúo s. n. – Compoziție muzicală executată pe două voci. It. duo. – Der. duet, s. n., din it. duetto; duetist, s. m., din fr. duettiste.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

dúo s. n., art. duóul; pl. duóuri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dúo n., fără pl. (it. duo = due, doĭ). Duet.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

---

duo (‹ fr. duo „duet”), piesă pentru 2 instr. (monodice*, îndeobște), identice sau nu. Denumirea se referă la numărul executanților sau al liniilor melodice. Piesele pentru pian la 4 mâini sau pentru 2 piane sunt considerate d., nu însă și sonatele* pentru un instr. asociat cu pianul. Foarte uzitat în sec. 18-19 în lit. pedagogică de vl. Identificat uneori în mod eronat cu duetul (1). V. bicinium.
Sursa: DTM (2010) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink