Din totalul de 34 sunt afișate 20 definiții pentru dumnezeu, Dumnezeu   declinări

DUMNEZÉU, (2) dumnezei, s. m. 1. N. pr. (În religiile monoteiste) Ființă supremă personală, cauză transcendentă primordială, principiu fundamental al existenței și ordinii universale, creator și judecător al lumii, binele absolut și principiu al mântuirii care acționează în istorie. ♦ (În religia creștină) Dumnezeu (1) care este unic, dar în același timp întreit în: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. ◊ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ◊ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acțiune întreprinsă etc.). A nu avea (sau a fi fără) niciun Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) niciun sens, nicio valoare, niciun gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toți Dumnezeii = a se ruga cu insistență; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare și neașteptat noroc. (Purtând accentul în frază) Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! exclamație de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau dorești etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DUMNEZÉU, (rar) dumnezei, s. m. 1. Ființă supranaturală, considerată în credințele religioase drept creatoare a lumii și cea care determină destinul oamenilor. ◊ Loc. adj. Bătut de Dumnezeu = năpăstuit, nenorocit. ◊ Expr. Încotro (sau unde, cum) te-a îndrepta Dumnezeu = la voia întâmplării, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o întâmpla, la întâmplare, potrivit destinului. Cum dă Dumnezeu = cum se întâmplă; p. ext. prost, rău. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) în pace, cu bine, sănătos. Cu Dumnezeu înainte! = noroc! succes! (la drum, într-o acțiune întreprinsă etc.) A nu avea (sau a fi fără) nici un Dumnezeu = a nu crede în nimic; a nu avea (sau a fi fără) nici un sens, nici o valoare, nici un gust. A lăsa (pe cineva) în plata (sau în știrea) lui Dumnezeu = a lăsa (pe cineva) în pace sau la voia întâmplării. A (se) ruga (ca) de toți Dumnezeii = a se ruga cu insistență; a implora. Parcă (sau i se pare că) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare și neașteptat noroc. (Punând accentul în frază) Dumnezeu știe! = nu se știe! Dumnezeule! exclamație de spaimă, durere, deznădejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamație de implorare, deznădejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamație de necaz, de nemulțumire. Să dea Dumnezeu! = (formulă de urare) să se împlinească ceea ce doresc (sau dorești etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

dumnezéu (zeu) s. m., art. dumnezéul; pl. dumnezéi, art. dumnezéii
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

Dumnezéu (divinitatea supremă) s. propriu m., g.-d. lui Dumnezéu/(în expr. și ) Dumnezéului (las-o ~)
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DUMNEZÉU s. (BIS.) 1. atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeire, părinte, providență, puternicul (art.), stăpânul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preabunul (art.), preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfântul (art.), sântul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu. 2. v. zeu.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DUMNEZÉU ~i m. sing. (în concepțiile religioase) Forță supranaturală, creatoare și cârmuitoare a lumii; demiurg; divinitate; ◊ Pentru (numele lui) ~! exclamație ce exprimă o rugăminte stăruitoare sau o dezaprobare categorică. Cum dă ~ la întâmplare. Bătut de ~ năpăstuit de soartă. /<lat. dom[i]nedeus
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Dumnezéu s. pr. m., g.-d. art. lui Dumnezéu (în expr. și Dumnezéului)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Dumnezéu (zeu) s. m., art. dumnezéul; pl. dumnezéi, art. dumnezéii
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Dumnezéu (dumnezéi), s. m. – Ființă supremă, creator și cîrmuitor al lumii. – Mr. dhumnidză(u) megl. dumnizesc. Lat. dǒmĭnĕ dĕus (Pușcariu 558; REW 2734), cf. it. domeneddio, v. prov. domerdieus, v. fr. damnedieu. Cf. zău.Der. dumnezeiesc, adj. (divin; milostiv); dumnezeiește, adv. (minunat, divin); dumnezei (var. îndumnezei), vb. (a diviniza; a adora ca pe Dumnezeu); dumnezeire, s. f. (divinitate; divinizare; înv., religiozitate); nedumnezeire, s. f. (înv., impietate); dumnezeiță (var. dumnezeoaie, dumnezeoaică), s. f. (înv., zeiță).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

Dumnezeu m. 1. divinitatea creștină (în opozițiune cu cea păgână, numită simplu zeu); adesea în exclamațiuni de uimire, de îndurare, de tăgăduire: cum Dumnezeu! păcat de Dumnezeu! ferească Dumnezeu!; 2. uneori (la pl.) și cu sensul special al lui zeu: se roagă de toți dumnezeii, ca să-i dea ajutor CR. 3. ființă supremă, creatorul și conservatorul a tot ce există: a adora pe Dumnezeu; 4. fig. obiect de entuziasm, de venerațiune profundă. [Lat. DOMINE DEUS, lit. Doamne Dumnezeule!]. V. zeu și zău.
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

dumnezéŭ m. (lat. dómine déus, domnule zeŭ, doamne zeule; it. domeneddio. Gen al luĭ Dumnezeŭ, cînd e vorba de cel creștinesc și al dumnezeuluĭ, cînd e vorba de un zeŭ oare-care. Când urmează un pronume posesiv, nu se face diferență: al dumnezeuluĭ nostru. Totușĭ se zice și al lu Dumnezeu nostru; voc. Doamne și maĭ rar Dumnezeule). Ființă supremă, creatoru și conservatoru lumiĭ. Zeŭ. Fig. Persoană saŭ lucru adorat: dumnezeu multora e banu. Cum dă Dumnezeŭ, V. cum. A apuca pe Dumnezeŭ de picĭor, a da peste un mare noroc. – Cultu adevăratuluĭ Dumnezeŭ era neștiut de ceĭ vechĭ. Egipteniĭ aŭ avut ideĭa unuĭ zeŭ unic, și de la eĭ aŭ luat Jidaniĭ. Cîțĭ-va filosofi, între alțĭ Socrate și Platone, aŭ avut această ideĭe, pe care apoĭ a epurat-o creștinizmu.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

bóul-lui-Dumnezéu (insectă) s. m. art.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

!găína-lui-Dumnezéu (insectă) s. f. art., g.-d. art. găínii-lui-Dumnezéu
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

!săgeáta-lui-Dumnezéu (plantă) s. f. art., g.-d. art. săgéții-lui-Dumnezéu
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

Scáunul-lui-Dumnezéu (constelație) s. propriu n.
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

CARUL-LUI-DUMNEZÉU s. v. vizitiul.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

IARBA-LUI-DUMNEZÉU s. v. lemnul-domnului.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

găína-lui-Dumnezéu (insectă) s. f.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

săgeáta-lui-Dumnezéu s. f.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

Scáunul-lui-Dumnezéu (astron.) s. pr. n.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink