DUMNEZEIRE s. f. Divinitate; Dumnezeu. [Pr.: -ze-i-] – De la Dumnezeu.

dumnezeire sf [At: PSALT. 336/25 / V: ~zăi~ / Pl: (rar) ~ri / E: dumnezei¹] 1 Caracter divin Si: (înv) dumnezeie (1) 2 Divinitate. 3 Sfințenie. 4 Religiozitate. corectat(ă)

DUMNEZEIRE sf. 1 Faptul de a dumnezei ¶ 2 Ființa, esența, natura lui Dumnezeu, divinitate ¶ 3 Dumnezeu însuși, în spec. zeu păgîn: Tot ce ’nălță omul la ~ (ALECS.); jurîndu-se și... luînd martură ~a (NEGR.) ¶ 4 Obiect de idolatrie căruia i se închină cineva ca unui zeu: aurul este singura lui ~ ¶ 5 ‡ Evlavie, religiozitate: purced din biserică... cu cinste și ~ (N.-COST.) ¶ ¶ C. ‡ NEDUMNEZEIRE, lipsă de evlavie, nereligiozitate: dacă s’au așezat Domn țării, toată ereticia și nedumnezeirea și-au arătat (N.-COST.).

DUMNEZEIRE s. f. Divinitate; Dumnezeu. – Din Dumnezeu.

DUMNEZEIRE s. f. Divinitate, dumnezeu. Omul acesta, care-l vedeam jurîndu-se... și luînd martură dumnezeirea... este un trădător. NEGRUZZI, S. I 51.

DUMNEZEIRE f. 1) Atribuire de calități dumnezeiești; divinizare. 2) Natură, caracter dumnezeiesc; divinitate. /Din Dumnezeu

dumnezeire f. 1. deificare, divinizare; 2. divinitate: luând martură dumnezeirea NEGR.

dumnezeíre f. Deificare, divinizare. Divinitate. Vechĭ. Evlavie. – În Ps. S. zeire.

dumnăzei vt vz dumnezei²

dumnezăire sf vz dumnezeire

dumnezei² vi [At: COD. VOR. 9/6 / V: ~năzăi / Pzi: ~iesc / E: dumnezeu cf îndumnezei] A înjura de Dumnezeu.

dumnezei¹ v [At: DA ms / Pzi: ~iesc / E: dumnezeu cf îndumnezei] A îndumnezei.

DUMNEZEI (-zeesc) vb. tr. 1 A pune în rîndul zeilor, a slăvi ca pe Dumnezeu ¶ 2 Ⓕ A slăvi, a adora (în spec. pe o femeie) peste măsură.

dumnezeì v. a pune în rândul zeilor.

2) dumnezeĭésc v. tr. Divinizez, deific.

dumnezeire s. f., g.-d. art. dumnezeirii

dumnezeire s. f., g.-d. art. dumnezeirii

dumnezeire s. f., g.-d. art. dumnezeirii

DUMNEZEIRE s. (BIS.) 1. v. Dumnezeu. 2. v. cer.

DUMNEZEIRE s. (BIS.) 1. atotputernicul (art.), creatorul (art.), divinitate, domnul (art.), dumnezeu, părinte, providență, puternicul (art.), stăpînul (art.), tatăl (art.), ziditorul (art.), (în limbajul bisericesc) preaînaltul (art.), preaputernicul (art.), (înv. și pop.) pronie, (pop.) sfîntul (art.), sîntul (art.), (înv.) atotțiitorul (art.), tvoreț, zeu. 2. cer, divinitate, pronie, providență. (~ să-l aibă în pază!)