DUMÍNICĂ, duminici, s. f. Ultima zi a săptămânii, folosită de obicei ca zi de repaus legal. ◊ Loc. adj. De duminică = (despre haine) care se poartă în zilele de sărbătoare; care este de calitate (mai) bună. ♦ (Adverbial) În prima duminică următoare zilei în care ne aflăm; (art.) în fiecare duminică. [Var.: dumínecă s. f.] – Lat. [dies]dominica.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUMÍNICĂ ~ci f. A șaptea zi a săptămânii. /<lat. [dies]dominica
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dumínică (dumínici), s. f. – Ultima zi a săptămînii. – Var. duminecă, (Olt.) dúminică. Mr., megl. duminică, istr. dumireke. Lat. (dies) domĭnĭca (Cihac, I, 80; Pușcariu 557; Candrea-Dens., 506; REW 2738); cf. it. domenica (calabr., sicil. duminica), prov. dominica, fr. dimanche, cat. dominica, sp., port. domingo. Cf. duminicea. Pentru var. dúminică, cf. Graur, BL, IV, 77.
Sursa: DER
(1958-1966)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dumínică s. f., g.-d. art. dumínicii; pl. dumínici
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
* duminícă (est) și -écă (vest) f., pl. ĭ (lat. domĭnĭca, [adică dies, zi], ziŭa Domnuluĭ; it. doménica, fr. dimanche; sp. pg. domingo [at. dominicus dies]. V. domn). Ultima zi a săptămîniĭ, în care te odihneștĭ după cele șase zile de muncă. Duminica Tomiĭ (saŭ a lui Toma), prima Duminică după Paște. Adv. Vino Duminică, vino Duminica viitoare; vino Duminica. – Și Dúminică (est).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUMÍNICA adv. În fiecare zi de duminică. /<lat. [dies]dominica
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUMINICA FLORÍILOR s. (BIS.) florii (pl.), (reg.) duminica vlăstarilor, staurile florii (pl.).
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DUMINICA VLĂSTÁRILOR s. v. duminica floriilor, florii.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
dumínică, duminici s. f. 1. Ziua săptămânală de odihnă și de sărbătoare religioasă a creștinilor. 2. (Bis.) Cea dintâi și cea mai veche sărbătoare creștină, zi în care a înviat Iisus Hristos, în care s-a arătat apostolilor a opta zi după Înviere și apoi după alte opt zile, când erau adunați în foișorul unde avusese Cina cea de taină, și tot duminică, după 50 de zile, s-a pogorât Duhul Sfânt peste apostoli. Este zi de sărbătoare încă din timpul sfinților apostoli, când aceștia „frângeau pâinea”, adică săvârșeau Sf. Liturghie (Fapte 20, 7) înlocuind sabatul iudaic. După recunoașterea creștinismului sub Constantin cel Mare, duminica a fost recunoscută și consfințită oficial în anul 321 d. Hr. ca zi legală de odihnă săpătămânală chiar și pentru necreștini, rămânând astfel până astăzi la toate popoarele creștine. Se mai numește ziua Domnului (dies dominica), ziua domnească, cea dintâi a sâmbetelor, ziua pâinii (la sf. Ioan Gură de Aur), împărăteasa zilelor (la sfinții părinți ai Bis.), fiind de fapt prima zi a săptămânii (Mat. 28, 1), și la păgâni ziua soarelui (dies solis). [Var.: dumínecă s. f.] – Din lat. (dies) dominica.
Sursa: D.Religios
(1994)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink