A SE DUHOVNICÍ mă ~ésc intranz. înv. (despre credincioși creștini) A mărturisi unui duhovnic păcatele în vederea iertării lor; a se spovedi. /Din duhovnic
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DUHOVNICÍ, duhovnicesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) spovedi. – Din duhovnic.
Sursa: DLRM (1958) | Adăugată de lgall | Semnalează o greșeală | Permalink

DUHOVNICÍ vb. v. mărturisi, spovedi.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DUHÓVNIC, duhovnici, s. m. Preot care spovedește pe credincioși; confesor. ♦ Fig. Persoană căreia cineva îi încredințează toate tainele, gândurile, intențiile sale intime. – Din sl. duhovĩnikŭ.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

DUHÓVNIC ~ci m. Preot care oficiază ritualul spovedaniei; confesor. /<sl. duhoviniku
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DUHÓVNIC s. v. confesor.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DUHÓVNIC s. v. cleric.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

duhóvnic (duhóvnici), s. m. – Confesor, părinte spiritual. – Megl. dovnic. Sl. duchovĭnikŭ, bg. duhovnik, din sl. duchŭ „spirit”, cf. duh. – Der. duhovnicesc, adj. (confesional; spiritual); duhovnicește, adv. (spiritual); duhovnici, vb. (a spovedi, a confesa); duhovnicie, s. f. (misiunea de a spovedi).
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

duhóvnic s. m., pl. duhóvnici
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

duhóvnic m. (vsl. duhovĭnikŭ). Confesor, preut căruĭa-ĭ mărturiseștĭ păcatele.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink