DUCAT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce² sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și Țările Române. – Din it. ducato.

ducat [At: (a. 1642) GCR I, 95/30 / V: (îvr) dăc~ / Pl: ~ați sm, ~e, (înv) ~uri sn / E: it ducato cf lat ducatus] 1 sm Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, iar, în sec. XIV-XVII și în țările române Si: (îvr) ducaton. 2 sn Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce sau al unei ducese Si: (îvr) duce².

DUCAT, (1) ducate, s. n., (2) ducați, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stăpânirea unui duce² sau unei ducese. 2. S. m. Monedă de aur sau de argint (la origine italiană) care a circulat în mai multe țări din Europa, printre care și în țările românești. – Din it. ducato.

DUCAT², ducate, s. n. Provincie de sub stăpînirea unui duce. Curînd intrarăm în ducatul de Nassau. NEGRUZZI, S. I 325.

DUCAT¹, ducați, s. m. Nume dat unor monede (de aur sau de argint) care au circulat începînd din secolul al XII-lea în Italia și apoi în alte țări din Europa, iar mai tîrziu (secolele XIV-XVI) și în Țările Romîne. Am luat un ducat de pe masa lui și am început să-l învîrtesc ca pe un titirez. CAMIL PETRESCU, T. II 216.

DUCAT s.n. Ținut care se găsește sub stăpînirea unui duce. // s.m. Veche monedă italiană de aur sau de argint, răspîndită și în alte țări din Europa. [Pl. (s.m.) -ați. / < it. ducato, lat. t. ducatus].

DUCAT I. s. n. ținut, stat condus de un duce sau de o ducesă. II. s. m. monedă italiană de argint sau de aur, în evul mediu și în alte țări din Europa. (< it. ducato)

DUCAT¹ ~ți m. înv. Monedă de aur sau de argint cu circulație în unele țări vest-europene. /<it. ducato

DUCAT² ~e n. Teritoriu, provincie sau stat guvernat de un duce. /<it. ducato

ducat n. țara unui duce.

1) ducát n., pl. e (lat. ducatus, guvernatoru uneĭ provinciĭ în imperiul roman; it. ducato, ducat). Țara (teritoriu) unuĭ duce: ducatu Făgărașuluĭ.

2) ducát m. (it. ducato. Cp. cu ban 2). O veche monetă de origine venețiană (din ducatu Venețiĭ) în Apusu Eŭropeĭ care valora: cea de argint 5-6 francĭ, ĭar cea de aur 10-12 francĭ. Era cea maĭ mare monetă de aur în Țara Românească și Moldova. Ducatu de țară (românesc), asemenea cu aspru bizantin, valora 1,3; 1,5 și chear și 2 banĭ vechĭ (Iorga, Negoț., 213). V. galben.

ducăt sn [At: UDRESCU, GL. 80 / Pl: ~e / E: duce³ + -ăt] (Reg) 1 Ducă¹ (1). 2 Fugă continuă.

Luxemburg n. (marele ducat de), țărișoară neutră la N.-E. Franței, a cărui suverană e Charlotta de Nassau: 268.000 loc. Cap. Luxemburg: 40.000 loc.

Schleswig (Ducatul) n. provincie răpită Danemarcei de Prusia în 1866: 1.388.000 loc. Cap. Schleswig; 27.300 loc.

ducat² (provincie) s. n., pl. ducate

ducat¹ (monedă veche) s. m., pl. ducați

ducat¹ (monedă) s. m., pl. ducați

ducat² (provincie) s. n., pl. ducate

ducat (provincie) s. n., pl. ducate

ducat (monedă) s. m., pl. ducați