DUBITÁȚIE s.f. Figură retorică prin care oratorul arată că se îndoiește de adevărul celor spuse de el pentru a preveni obiecțiile; addubitație. [Gen. -iei, var. dubitațiune s.f. / cf. fr. dubitation, lat. dubitatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DUBITÁȚIE s. f. 1. exprimare a unei îndoieli, incertitudini, nesiguranțe în gândire. 2. figură retorică prin care oratorul arată că se îndoiește de adevărul celor spuse de el, pentru a preveni obiecțiile; addubitație. (< fr. dubitation, lat. dubitatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

dubitáție s. f. (sil. -ți-e), art. dubitáția (sil. -ți-a), g.-d. dubitáții, art. dubitáției
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink