dubas sn [At: DEX² / Pl: ~uri / E: rs дубас] (Reg) Luntre mare care servește la pescuit și la trecerea de pe un țărm pe celălalt.

DUBAS, dubasuri, s. n. (Mold.) Luntre mare, servind la pescuit și la trecerea de pe un țărm pe celălalt al unei ape. Aveți nevoie cumva de dubasuri, ca să treceți? SADOVEANU, N. P. 155. Barcagiii dormitau între vîslele căzute și dubasul negru luneca lin. id. O. A. II 196.

DUBAS ~uri n. Luntre mare destinată pescuitului sau transportului. /<rus. dubas

dubas n. Mold. luntre mare și largă. [Rus. DUBASŬ].

dubás n., pl. urĭ și e (rus. pol. dubas, d. turc. tombaz, dombaz, ponton, de unde și sîrb. tumbas). Mold. Nord. Barcaz, luntre mare. Ponton, poron. Fig. Iron. Om gros orĭ mîncăcĭos. Maĭ vechĭ (lit.). tumpaz și dombaz.

dobaș sm vz tobaș

dubaș sm vz tobaș

tobaș sm [At: (a. 1701) IORGA, S. D. V, 371 / V: (înv) ~boș, (îrg) doboș, (reg) do~, dub~ / Pl: ~i / E: tobă + -aș] 1 (Îrg) Toboșar (1). 2-3 (Reg) Tobar (2-3). 4 (Reg) Tobă (41).

toboș sm vz tobaș

toboșar sm [At: (a. 1701) IORGA, S. D. V, 371 / V: (reg) do~, doboșer, ~șer / Pl: ~i / E: tobaș + -ar] 1 Persoană care bate toba (1) (într-o orchestră sau într-o fanfară) Si: (înv) tambur¹ (2), (reg) tobar (1), (îrg) tobaș (1). 2-3 (Reg) Tobar (2-3). 4 (Orn; reg; șîc ~ul-pădurii) Ciocănitoare (Dryobates major).

TOBAȘ, tobași, s. m. (Învechit; și în forma dobaș) Toboșar. Într-o zi văzu pe-o rablă Un tobaș ce lumea cheamă. EMINESCU, L. P. 144. Poruncește la dobaș Să bată doba de marș. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 305. – Variantă: dobaș s. m.

TOBAȘ ~i m. v. toboșar.

dobáș m. (ung. dobos). Trans. Toboșar saŭ tarabangiŭ.

toboșár m. (din maĭ vechĭu doboșar, infl. de tobă, d. ung. dobos, toboșar, de unde și sîrb. dobóšar). Vest. Acela care bate în tobă saŭ în tarabană (tarabangiŭ): un toboșar bătea o tobă (CL. 1910, 433). – În Trans. dobáș.

dubas (înv., reg.) s. n., pl. dubasuri

dubas s. n., pl. dubasuri

dubas s. n., pl. dubasuri

tobaș (înv., reg.) s. m., pl. tobași

tobaș (reg.) s. m., pl. tobași

tobaș s. m., pl. tobași

TOBAȘ s. v. toboșar.

tobaș s. v. TOBOȘAR.

dobaș, dobași, (doboș, doboeș), s.m. – (reg.) Toboșar. ♦ (top.) Dobăieș, culme situată la est de Sighet, cu vârful Dobăieș (331 m), vf. Călămari și piscul Colanului (440 m) (Ivanciuc, 2007: 10). ♦ (onom.) Doboș, Doboeș, Doboieș, nume de familie (96 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Dobași, poreclă pentru locuitorii din Vadu Izei, „fiind foarte buni muzicanți”; neamul Dobeșilor din Borșa: „unul a fost toboșar (dobaș) în armata împăratului Anstriei” (Mihali, Timiș, 2000). – Din magh. dobos (Scriban); var. a lui tobaș (< tobă) (DEX, MDA).

dubaș, -ă, dubași, -e, adj. – (reg.) (referitor la situații sau la persoane) Îndoielnic, dubios. – Et. nes., probabil maghiarism.

dobaș, -i, s.m. – Toboșar. Dobași, poreclă pentru locuitorii din Vad-Maramureș, „fiind foarte buni muzicanți” (Ivanciuc 2006: 84). Dobei; neamul Dobeilor din Borșa: „unul a fost toboșar (dobaș) în armata împăratului Anstriei” (Mihali, Timiș 2000). – Din dobă + -aș.