duși smp [At: ANON. CAR. / V: dugi / E: pll duh] (Reg) Dispoziție, stare sufletească.

DUȘI sm. pl. Toane (bune sau rele), cheji: ce nu poate Rumânu, cînd lî-i găsi în ~ buni? (JIP.); nu e în ~i ăi buni (CIAUȘ.) [vsl. duša].

DUȘI s. m. pl. (Regional) Dispoziție, stare sufletească; toane. Să-mi spuneți dacă... are să vie chefos, voinic și în duși buni. ȘEZ. III 126.

DUȘI m. la pl. pop. Stare sufletească (bună sau rea); dispoziție. /<lat. dusii

duși m. pl. dispozițiune; a fi în duși buni, răi. [Cf. duh (pl. duși)].

dúși m. pl. (d. vsl. duhŭ, pl. duši, duh). Vest. A fi în dușĭ bunĭ, a fi în bună dispozițiune. V. toană.

DUS², -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce); p. ext. mort. ◊ Expr. A dormi dus = a dormi foarte adânc. ♦ (Despre unități de timp și despre acțiuni) Trecut, dispărut (pentru totdeauna). ♦ (Despre ochi) Care este adâncit în orbite (de oboseală, boală, supărare etc.). 2. Fig. Desprins de realitate; absent, îngândurat. ◊ Loc. adv. și adj. Dus pe gânduri = îngândurat. – V. duce¹.

dugi^[1] smp vz duși

dus², ~ă a [At: VARLAAM, C. 158/1 / Pl: duși, ~e / E: duce] 1 (D. obiecte) Transportat. 2 (D. oameni) Plecat. 3 (Pex; îla ~ de pe lume) Mort. 4 (Îe) A nu fi ~ la biserică A fi necioplit. 5 (Îae) A fi capabil de multe (rele). 6 (Fig) Îndepărtat, care este departe. 7 (Îe) A dormi ~ A dormi adânc, greu. 8 (D. oameni) Rupt de realitate. 9 (Pan) Nebun. 10 (Îcs) De-a dusii Joc de clacă sau șezătoare. 11 (D. timp sau întâmplări) Trecut.

DUS I. adj. 1 p. DUCE: cine apuca a se duce pe-atunci într’o parte a lumii, adesea ~ rămînea pînă la moarte (CRG.) ¶ 2 Adîncit, afundat: cu ochii mici, apropiați și duși în fundul capului (VLAH.) ¶ 3 ~ pe gînduri, cufundat în cugetări ¶ 4 A adormi ~, a dormi adînc: soacra horăia, dormind ~ă (CRG.) ¶ 5 Ⓕ F Nebun, smintit. II. sm. 1 Cel plecat, cel ce s’a dus; Ⓕ: dușii de pe lume, morții: o povesti și el dușilor de pe lume ... pățania (LUNG.); a fi, a vorbi cu dușii de pe lume, a aiura: mă, ești cu dușii de pe lume? (BR.-VN.). III. sbst. Faptul de a se duce, ducere, plecare: ce era de făcut cu ~ul acasă (LUNG.); a luat un bilet de ~ și întors; după ~ul lui Ren gheneralul de la Brăila (N.-COST.).

DUS², -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce); p. ext. mort. ◊ Expr. A dormi dus = a dormi foarte adânc. ♦ (Despre unități de timp și despre acțiuni) Trecut, dispărut (pentru totdeauna). ♦ (Despre ochi) Care este adâncit în orbite (de oboseală, boală, supărare etc.). 2. Fig. Desprins de realitate; absent, îngândurat. ◊ Loc. adv. și adj. Dus pe gânduri = îngândurat. – V. duce.

DUS², -Ă, duși, -se, adj. 1. Plecat (fără a se mai întoarce). Te du de la casa mea, dar te du și dusă să fii. RETEGANUL, P. II 68. ◊ (În unele construcții fixe) Ochi duși în fundul capului = ochi adînciți în orbite (de obicei din cauza bolii, oboselii, bătrîneții). ◊ Expr. Dus (pe ceea lume sau din lume) = mort. Copila, privind și pricepînd mișcarea vieții din juru-i, își aducea aminte și de clipele trecutului, de dragostea mamei duse, – și cu tot sufletul se îndrepta spre hătrînii aceștia buni. SADOVEANU, O. IV 289. Căsenii, obosiți fiind de priveghere, toți se așază care pe unde pot și adorm ca duși din lume. RETEGANUL, P. I 12. Sermana s-a chinuit așa pînă despre ziuă, dar în zadar, căci împăratul parcă era dus pe ceea lume! CREANGĂ, P. 98. (Substantivat) Vorbește dușilor de pe lume. ISPIRESCU, U. 126. A dormi dus = a dormi foarte adînc. Alți cîțiva dormeau duși, cu mînile desfăcute în lături, cu capetele răsturnate într-o parte, asemeni morților. CAMILAR, N. I 132. Intrai în odaie, unde Grigoriță dormea dus, mă dezbrăcai repede și mă trîntii în pat. HOGAȘ, DR. 258. (Poetic) Natura doarme dusă, tăriile în pace. EMINESCU, O. IV 408. ♦ (Despre noțiuni de timp și despre întîmplări văzute în mers) Trecut, dispărut. Cu ceea ce am auzit de la bătrînii din partea locului m-am putut întoarce în anii duși. SADOVEANU, O. VII 271. Mă cufund în trecut și visez la zilele duse? RUSSO, O. 100. ◊ (Substantivat) O clipă să mai gust din cele duse. VLAHUȚĂ, P. 67. 2. Fig. Desprins de realitate, străin de ce se întîmplă în jur, absent, îngîndurat. Nastasia sta dusă. Recita în gînd, ca pe niște rugăciuni, scrisorile ce le primise de la Mitrea. SADOVEANU, M. C. 185. Rămîne cu ochii duși. CAMIL PETRESCU, T. I 104. Și ascultă, dus din lume, a ei dulci și timizi șoapte. EMINESCU, O. I 51. ◊ Expr. Dus pe gînduri = preocupat, absorbit de gînduri. Ceasuri întregi rămîne dus pe gînduri, incapabil de a lucra ceva. VLAHUȚĂ, O. A. 449. De la o vreme încoace însă, nu știu ce avea, că era tot galeș, trist și dus pe gînduri. ISPIRESCU, L. 2. Sta jos pe covor, dus pe gînduri. CARAGIALE, O. III 81. (Cu construcția schimbată) Cu furca-n brîu, cu gîndul dus, Era frumoasă de nespus În portu-i de la țară. IOSIF, V. 41.

DUS ~ă (duși, ~e) fig. Care denotă lipsă totală de atenție. ◊ ~ pe gânduri îngândurat. Ochi duși în fundul capului ochi adânciți în orbite. /v. a duce

dus a. 1. plecat: dus de acasă; 2. pornit, răpit: dus pe gânduri. ║ adv. adânc: doarme dus. ║ m. cel plecat, cel absent: a vorbi dușilor de pe lume, a aiuri. ║ n. plecare, transport: dusul și întorsul.

1) dus, -ă adj. Plecat, absent: el era dus. Mort (adică „dus pe cea-laltă lume”): acest bolnav e dus (e ca și mort). Dus pe gîndurĭ, adîncit în gîndire. A dormi dus, a dormi ca mort (adînc). Acest om nu prea e dus la biserică, nu știe multe, se supără ușor, e sălbatic.

duși s. m. pl.

duși În Tend. act., p. 86, am inserat cuvîntul duși, pe care l-am explicat ca plural al lui duh, socotind că duhuri este o formă mai nouă, refăcută. Nu mi-a trecut prin gînd că e nevoie de o argumentare în favoarea acestei idei, pînă de curînd, cînd am găsit la Udrescu a fi în dușii lui, a-și veni în duși, puse împreună cu a vorbi cu dușii de pe lume. Este clar totuși că în expresia din urmă avem participiul lui a duce. Am căutat atunci în dicționare și am găsit în TDRG duși buni, considerat ca participiul lui a duce; la CADE se trimite la v.sl. дoyшa care e feminin și Înseamnă „răsuflare”. DLRM îl explică prin lat. dușii (de ce la plural?) „spiriduș”, de origine celtică. E greu însă de crezut că un astfel de cuvînt ar fi ajuns pînă la noi. Lucrurile au fost văzute just, după părerea mea, numai de DU și de SCriban. Mi se pare indiscutabil că avem de-a face cu pluralul de la duh, cu valoarea pe care o cunoaștem; ceea ce ne interesează este forma de plural, dar masculinul mi se pare normal pentru numele unei ființe, fie ea și supranaturală. Schimbarea lui h în ș nu are de ce să ne surprindă, cf. monarși, plural de la monarh (DLR), și multe altele. Forma pe care o socotesc ulterioară, duhuri, s-a putut răspîndi atunci cînd duh a căpătat sensuri ca „miros”, „temperament” etc.

a dormi buștean / dus / greu expr. a avea un somn profund.

a fi dus cu funia în larg expr. (intl.) 1. a-și mărturisi rapid vina (în anchetă). 2. a se intimida în fața anchetatorilor din cauza lipsei de experiență.

a fi dus la deal expr. (intl.) 1. a fi arestat. 2. a fi anchetat. 3. a fi închis.

a fi dus la obor expr. (intl.) a fi dus la deal (1., 3).

a fi dus la Sovata expr. a fi închis la secția restrictivă.

a fi nedus la biserică expr. 1. a vorbi și a acționa fără menajamente. 2. (d. femei) a fi mahalagioaică.

dus de-acasă / cu sorcova expr. nebun, țicnit.

DUȘI s. pl. v. dispoziție, toane, voie.

duși s. pl. v. DISPOZIȚIE. TOANE. VOIE.

DUS adj. v. ademenit, amăgit, înșelat, păcălit, prostit, trișat.

DUS adj. căzut, înfundat. (Cu ochii ~și.)

DUS adj. căzut, înfundat. (Cu ochii ~.)

dus adj. v. ADEMENIT. AMĂGIT. ÎNȘELAT. PĂCĂLIT. PROSTIT. TRIȘAT.