dricuit¹ sn [At: MDA ms / V: ~igu~ / Pl: ~uri / E: dricui] (Reg) 1 Bătătorire. 2-5 Dricuire (2-5). 6 Scurmare.

dricuit², ~ă a [At: RĂDULESCU-CODIN, T. 1 / V: ~igu~ / Pl: ~iți, ~e / E: dricui] (Reg) 1 (D. pământ) Bătătorit². 2 (D. iarbă, flori) Călcat în picioare. 3 (D. mormânt) Pângărit². 4 (D. pământ) Scurmat².

dricui vt [At: PAMFILE, A. R. / V: ~igui / Pzi: ~esc / E: ceh drkoliti „a ciomăgi”] (Reg) 1 A bătători. 2 A călca în picioare (iarbă, flori). 3 A trece de mai multe ori prin același loc. 4-5 A sări pe loc (de bucurie). 6 A scurma.

drigui v vz dricui

driguit¹ sn vz dricuit¹

driguit², ~ă a vz dricuit²

dricuĭésc v. tr. (cp. cu ceh. drkoliti, a buchisi, a pumni. Bern. 1, 232). Vest. Frămînt, rîm, scurm. Cutreĭer: vaporu dricuĭe valurile (ChN. 1, 114), oștile străine dricuĭaŭ pămîntu Cipruluĭ și Egiptuluĭ (138 și 183), ofițeru de cart dricuĭe puntea (157), valurile se dricuĭe (161). – La Cod. „bătăturesc”.

DRICUI vb. v. bate, bătători, bătuci, îndesa, presa, scormoni, scurma.

dricui vb. v. BATE. BĂTĂTORI. BĂTUCI. ÎNDESA. PRESA. SCORMONI. SCURMA.

dricui (-uesc, -it), vb. – 1. A brăzda, a săpa. – 2. A brăzda, a străbate. Origine necunoscută. După Scriban, în legătură cu ceh. drkoliti „a lovi, a bate”. În Trans.