dracenă sf vz dracilă

dracil sm vz dracilă

dracilă sf [At: CUV. D. BĂTR. I, 1276 / V: ~acenă, ~aghină, ~ină, ~agilă, ~agină, ~agine, drăcenă, drăcilă, drăgină sf dracil sn / Pl: ~le / E: vsl *драчиѥ] 1 Mic arbust spinos, din familia berberidacee, cu numeroase tulpini subțiri care pornesc de la suprafața pământului și se arcuiesc de la mijloc spre sol, cu frunze ovale, galben-verzui și gust plăcut, acrișor (folosite în medicina populară), cu flori galbene și cu fructe în formă de boabe roșii, cu lemnul tare și galben, cultivat adesea ca gard viu Si: (reg) agriș (roșu), cătină-de-râuri, cloceni, corlăși, glojdan, holeră, lemn-galben (Berberis vulgaris). 2 (Bot; reg) Holeră (Xanthium spinosum). 3 (Bot; reg) Cătină-de-garduri (Lycium hamifolium). 4 (Reg) Numele unei plante erbacee necultivate nedefinite mai îndeaproape. 5 (Reg) Numele unui arbore sălbatic nedefinit mai îndeaproape. 6 (Reg; îf dragilă) Numele unui pom roditor nedefinit mai îndeaproape. 7 Fruct negru, colțurat. 8 (Reg; lpl) Foarfece de tăiat sârmă. corectat(ă)

dracină sf vz dracilă

draghină² sf vz dracilă

dragilă sf vz dracilă

dragină¹ sf vz dracilă

dragină² sf vz drăgină

dragine sf vz dracilă

drăcenă sf vz dracilă

drăcilă sf vz dracilă

drăcină sf vz drăgină

drăghină sf vz drăgină

drăgină sf vz dracilă

DRACILĂ, dracile, s. f. Arbust spinos, cu flori galbene rău mirositoare și cu fructe în formă de boabe roșii, cultivat uneori ca gard viu (Berberis vulgaris). Masa se și punea în grădină sub o alee lungă de aluni, despărțită în față, prin o cărare, de altă alee întunecoasă, dar de dracilă. HOGAȘ, DR. 104. – Variantă: dracină (KOGĂLNICEANU, S. 14) s. f.

DRACILĂ ~e f. Arbust spinos cu flori galbene și cu fructe roșii în formă de boabe, cultivat pentru garduri vii. /<sl. drați, dracije

dracilă f. arbust spinos ce se găsește prin lunci și prin tufișuri, servind la facerea gardurilor vii; rădăcina și lemnul său se întrebuințează în industrie ca plantă tinctorială (Berberis). [Slav. DRAČIĬE, mărăcine].

drácilă f., pl. ĭ și e (vsl. dračĭ, dračiĭe, mărăcinĭ; rus. dráčie, ceh. drač, bg. draka, un copăcel spinos. Cp. și cu vgr. drákaina, șerpoaĭcă, și drakóntion, o plantă). 1) Un copăcel spinos cu frunze roșiĭ, cu florĭ galbene dispuse în formă de strugurĭ și numit și lemn galben (bérberis vulgáris). Din fructel luĭ, care-s niște bobițe roșiĭ acrișoare, se face o dulceață bună contra boalelor de pept, scoarța luĭ e uzitată în medicină ca astringent, ĭar din lemnu luĭ se scoate o văpsea galbenă. Pe el trăĭește rugina grîuluĭ (puccinia gráminis) o cĭupercă parazită. 2) Cătină. – În est și drácină.

dracilă s. f., g.-d. art. dracilei; pl. dracile

dracilă s. f., g.-d. art. dracilei; pl. dracile

dracilă s. f., g.-d. art. dracilei; pl. dracile

dracilă, -le.

DRACILĂ s. v. holeră.

DRACILĂ s. (BOT.; Berberis vulgaris) (reg.) agriș-roșu, lemn-galben, măcriș-păsăresc, măcriș-spinos.

dracilă s. v. HOLERĂ.

DRACILĂ s. (BOT.; Berberis vulgaris) (reg.) agriș-roșu, lemn-galben, măcriș-păsăresc, măcriș-spinos.

dracilă (dracile), s. f. – Bucsău (Berberis vulgaris). – Var. dracină. Origine incertă. Ar putea proveni din sl. dračĭ „mur” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 100; Tiktin; Conev 46), cf. bg. dračka, rus. dračije, der. ca racilă de la rac. După G. Meyer, Neugr. St., II, 26 și Pascu, Arch. Rom., VI, 231, din bg. dračka, de unde și ngr. δράτσινον. Mai puțin probabilă este originea tracică presupusă de Iordan, Dift., 254, urmîndu-l pe Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 276, care se gîndea la un cuvînt dac, *drocila.

DRACÉNA subst. Gen de plante tropicale și subtropicale, cu c. 150 de specii, majoritatea arborescente, cu aspect de palmier; cultivate pentru aspectul decorativ al frunzelor lungi (până la 60 cm), de formă cilindrică sau panașate, zebrate cu alb, alb-gălbui, alb-auriu (Dracaena).

DRÁCILĂ (< sl.) s. f. Arbust spinos, răspândit în Europa, înalt de 1-3 m, cu frunze simple, dințate, uneori transformate în spini, flori galbene în raceme și fructe bace negre-roșietice; coaja conține alcaloizi amari cu acțiune colagenă, ușor hipotensivă și vasodilatoare.

BERBERIS L., BERBERIS, DRACILA, fam. Berberidaceae. Gen cu cca 280 specii, originare din Asia și America de S; arbuști înalți de 20-400 cm, cu ramuri de obicei spinoase. Frunze simple, alterne sau în fascicule, lucioase, căzătoare sau semi- persistente, care devin roșii-cărămizii toamna. Flori galbene, hermafrodite, complete (pe tip 6), dispuse în raceme sau capitule pe ramurile anului precedent. Fructe bace, roșii sau roșu-corai, de formă ovoidală (cca 12 mm lungime); se maturizează prin sept. și persistă pe plante pînă spre sfîrșitul sezonului de iarnă, prelungind astfel efectul decorativ.

DRACAENA L., DRACENA, fam. Liliaceae. Gen originar din ținuturile tropicale și subtropicale ale Africii și Asiei, cuprinde peste 10 specii, arbuști sau arbori mici, cu frunze ce le dau aparența de palmier, foarte ornamentale, panașate sau zebrate cu galben-auriu sau alb-gălbui. Rădăcini puțin cărnoase, de culoare galbenă sau portocalie. Flori numeroase dispuse în panicule, în spic sau în capitule strînse. Ovar cu cca 6 ovule. Fruct baciform, mai totdeauna cu o singură sămînță.