DRĂGÁICĂ, drăgaice, s. f. I. 1. Sărbătoare populară închinată coacerii holdelor (la 24 iunie); Sânziene. 2. Dans popular, jucat mai ales la Drăgaică (I 1); melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A sări (sau a juca) drăgaica = a sări ca un nebun, a fi neastâmpărat. ♦ Fiecare din fetele care (îmbrăcate bărbătește) execută acest dans. 3. Târg care se ține la 24 iunie; p. gener. târg. 4. (La pl.) Zâne rele despre care se crede că ar sluți pe oameni; iele. II. Plantă erbacee cu fructe lungi și înguste și cu flori galbene-aurii, plăcut mirositoare; sânziană (Galium verum) – Din bg. dragaika.
Sursa: DEX '98
(1998)
|
Adăugată de
ana_zecheru
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DRĂGÁICĂ2 ~ce f. Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze liniare și cu flori aromate, grupate în inflorescențe terminale; sânziană. /<bulg. dragaika
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DRĂGÁÍCĂ s. 1. (mai ales la pl.) sânziene (pl.). (~ se sărbătorește la 24 iunie.) 2. (BOT.; Galium verum) sânziană, (reg.) sâmiană, sânzănioară, smântânică, floarea-lui-Sântion. 3. v. sânziană albă.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DRĂGÁICĂ s. v. bâlci, iarmaroc, sânziene de grădină, târg.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
drăgáică (dans, persoană, târg, plantă) s. f., g.-d. art. drăgáicei; pl. drăgáice
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
Drăgáică (sărbătoare) s. pr. f., g.-d. art. Drăgáicei
Sursa: Ortografic
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
drăgáĭcă f. pl. (est) aĭce și (vest) ăĭcĭ (bg. dragaĭka). Epitetu celeĭ maĭ frumoase fete alese la o horă cîmpenească (est). Horă jucată de fete cu această ocaziune. Sînziene, numele sărbătoriĭ nașteriĭ sfîntuluĭ Ion Botezătorul (24 Iuniŭ), cînd se ține bîlcĭ, la Buzăŭ, la Mizil și aiurea și se obișnuĭește a se expune hainele de ĭarnă la aer și a se presăra în ele drăgaĭcă (plantă) ca să le ferească de moliĭ. Un fel de zînă rea (V. rusalie). O plantă rubiacee cu florĭ galbene auriĭ care se poartă la 24 Iuniŭ (galium verum). – În vest: la, în Drăgaĭcă, al Drăgăĭciĭ, în est la, în Drăgaĭcă, al Drăgăĭciĭ (pop. Dra-).
Sursa: Scriban
(1939)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DRĂGÁICA1 ~ce f. 1) la pl. pop. Sărbătoare religioasă la creștini, închinată coacerii grânelor; sânziene. 2) Dans popular jucat în această zi de sărbătoare. 3) Fiecare dintre fetele ce execută acest dans. 4) la pl. folc. Ființă imaginară, având înfățișarea unor fete frumoase îmbrăcate în alb, care se crede că ar apărea numai noaptea și ar face rău, în special, bărbaților; iele, vântoase; sânziene. /<bulg. dragaika
Sursa: NODEX
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
DRĂGÁICE s. pl. v. iele.
Sursa: Sinonime
(2002)
|
Adăugată de
siveco
| Semnalează o greșeală
| Permalink
drăgaică, sărbătoare populară din ciclul primăvară-vară, practicat în zonele trascarpatice, la 24 iunie. A fost atestată de D. Cantemir. Un grup de fete, îmbrăcate în costume speciale, împodobite cu cununi de d., cu coliere la gât și la mâini, cu lenjerie de copil mic, își aleg o „mireasă” și un „mire” – numit „Drăgan”. Obiceiul sărbătorește maturizarea recoltei și se desfășoară în mai multe „acte”: împodobirea D., pornirea în alai pe ulițe și pe holde „cu mâinile întinse și cu basmalele fluturând în vânt” (Cantemir), cântecul și jocul pe la case și pe străzi, darul. Jocul* d. presupune o mare pricepere (se poartă bastoane sau săbii; în trecut și secere – Hasdeu) și este acompaniat de fluier*. Un „steag” asemenea celui al călușarilor*, purtat de un băiețel, le însoțește pretutindeni. La răspântii se fac lupte, când se întâlnesc două grupe de d. Numărul d. variază: când sunt patru una este „mireasa”, alta „gărgălanci” și două „schimbătoare” (Hasdeu). Textul poetic descrie bucuria pentru începerea strângerii recoltei, urări de sănătate și belșug, adeseori versuri finale satirice. Melodia, în pentatonic* I (pur sau evoluat) are formă fixă ternară* (ABBc), în ritm viu, binar* aksak [al doilea timp alungit – v. sistem (II, 6)]. Melodia vocală este urmată de 2-3 dansuri vechi locale. În elementele sale esențiale, obiceiul se înrudește cu „Ispasul” din Transilvania și cu obiceiuri agrare ale altor popoare europ. și extraeurop. Astăzi, d. se mai păstrează în câteva sate din Teleorman; a fost preluată, datorită valorii artistice și spectaculoase a dansului și cântecului, de echipele artistice de amatori.
Sursa: DTM
(2010)
|
Adăugată de
blaurb
| Semnalează o greșeală
| Permalink