DRĂCUÍRE, drăcuiri, s. f. Acțiunea de a (se) drăcui. – V. drăcui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

drăcuíre s. f., g.-d. art. drăcuírii; pl. drăcuíri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DRĂCUÍ, drăcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. recipr. A (se) ocărî, a (se) înjura, a (se) blestema (pomenind de dracul) [Prez. ind. și: drắcui] – Drac + suf. -ui.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

A DRĂCUÍ ~iésc tranz. A înjura, pomenind de dracul. [Sil. -cu-i] /drac + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

A SE DRĂCUÍ mă ~iésc intranz. A face schimb de vorbe de ocară (unul cu altul), pomenind de dracul. [Sil. -cu-i] /drac + suf. ~ui
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DRĂCUÍ vb. v. înjura.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

drăcuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. drăcuiésc, imperf. 3 sg. drăcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. drăcuiáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

drăcuĭésc v. intr. Blestem întrebuințînd numele draculuĭ. V. tr. Zic cuĭva să se ducă draculuĭ: ĭa nu mă maĭ drăcuĭ pe mine, că pe urmă te'n învăț eŭ minte!
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink