DRÂNG, drânguri, s. n. (Reg.) Drâmbă. – Et. nec.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DRÂNG s. v. drâmbă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DRÂNG s. v. dreavă.
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

drâng s. n., pl. drânguri
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

drâng/drânga interj.
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

drîng interj. – Exprimă zgomotul produs de lovirea unei foi de metal. – Var. drînga, dranga, sdrîng(a). Mr. sdring. Creație expresivă. Se întîlnește cu drîng, s. n. (băț încovoiat pentru bătut lîna), din sl. drogu „bîtă”, astfel încît este greu de stabilit dacă drîng, s. n. (drîmbă) provine dintr-unul din aceste două cuvinte. Pentru posibila legătură semantică între „bîtă” și „drîmbă”, cf. lat. tignum „bîtă”, cava tigna „trăsură”; fr. guimbarde „trăsură” și „drîmbă”; sl. drǫgŭ › rus. drogá „targă” › droagă, s. f. (Mold., căruță), droangă, s. f. (Mold., clopoțel). Totuși, Cihac, II, 101 și Candrea derivă acest cuvînt de la sb. drnda „oblînc”, iar Conev 67 din bg. drănkam „a bate clopotele”; după Scriban ar fi doar var. de la drîmbă. Der. (s)drăngăni (var. drîngăi, mr. sdîngînescu), vb. (a răsuna, a zornăi; înv., a bate din palme; a cînta prost la un instrument muzical; a cînta la drîmbă); (s)drăngăneală (var. (s)drăngănitură), s. f. (dăngănit); sdrăngănel, s. m. (clopoțel); (s)drăngălău, s. f. (crai, curtezan), cf. drăgălău. Cf. drîmbă.
Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

1) drîng n., pl. urĭ (var. din drîmbă 1. V. zdrăngănesc). Munt. vest. Drîmbă 1. – Și drînd (Olt.).
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

2) drîng interj. V. zdrang.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink