DOTÁL, -Ă, dotali, -e, adj. Care ține de dotă, privitor la dotă. – Din fr. dotal, lat. dotalis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DOTÁL ~ă (~i, ~e) Care ține de dotă; propriu unei dote. Bunuri ~e. ◊ Foaie ~ă act de înregistrare a dotei unei fete sau unei femei tinere. /<fr. dotal, lat. dotalis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DOTÁL, -Ă adj. De dotă, prin care se constituie o dotă. [Cf. fr. dotal, lat. dotalis].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DOTÁL, -Ă adj. referitor la dotă; prin care se constituie o dotă. (< fr. dotal, lat. dotalis)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

dotál adj. m., pl. dotáli; f. sg. dotálă, pl. dotále
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* dotál, -ă adj. (lat. dotalis). Al doteĭ, de dotă: act dotal.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink