DOTÁȚIE, dotații, s. f. Dotare. ♦ (Concr.) Mijloace materiale puse la dispoziția cuiva pe calea dotării. [Var.: (înv.) dotațiúne s. f.] – Din fr. dotation, lat. dotatio, -onis.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DOTÁȚIE ~i f. 1) v. A DOTA. 2) Mijloace materiale acordate organizațiilor sau întreprinderilor pentru a asigura buna lor funcționare. [Art. dotația; G.-D. dotației; Sil. -ți-e] /<fr. dotation, lat. dotatio, ~onis
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DOTÁȚIE s.f. Dotare. ♦ Înzestrare, echipare a unei întreprinderi, a unei persoane cu cele necesare; mijloacele materiale date în acest scop. [Gen. -iei, var. dotațiune s.f. / cf. fr. dotation, lat. dotatio].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink

DOTÁȚIE s. f. capacitate înnăscută care face posibile performanțe; dotare (2). ◊ mijloace materiale puse la dispoziția cuiva prin dotare. (< fr. dotation, lat. dotatio)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink

DOTÁȚIE s. 1. v. dotare. 2. (JUR.; concr.) dotă, zestre, (pop.) parte, (latinism înv.) profecticie. (~ unei fete de măritat.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

dotáție s. f. (sil. -ți-e), art. dotáția (sil. -ți-a), g.-d. art. dotáției; pl. dotáții, art. dotáțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

* dotațiúne f. (lat. dotátio, -ónis). Acțiunea de a dota o persoană, un așezămînt. Veniturile provenite dintr’asta: Casa Dotațiuniĭ Oștiĭ. – Și -áție.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink