dopros sm [At: STAMATI, D. / Pl: ~uri, ~oase / E: rs допрос] (Mol; Jur; înv) 1 Anchetă. 2 Interogatoriu. 3 (Îlv) A face (sau a-i lua cuiva) ~ (de ceva) ori a lua pe cineva la ~ A interoga.

❍ DOPROS sbst. Mold. F A face cuiva ~, a-l lua la ~, a-i lua interogatoriu, a-l descoase [rus.].

DOPROS s. n. (Jur.; Mold., învechit) Anchetă, interogatoriu. Strigarea obștiei este doprosul și giudecata regimului trecut. RUSSO, S. 115. ◊ Expr. A face sau a lua (cuiva) dopros sau a lua (pe cineva) la dopros = a interoga, a ancheta (pe cineva), a cere (cuiva) socoteală, a face (pe cineva) răspunzător. Dacă nu mă credeți, exelenție, puteți să-i luați dopros chiar dumnisale. ALECSANDRI, T. 1398.

DOPROS s. n. (Înv. și reg.) Anchetă, interogatoriu. ◊ Expr. A face (sau a lua cuiva) dopros sau a lua (pe cineva) la dopros = a interoga, a ancheta (pe cineva); a cere (cuiva) socoteală, a face (pe cineva) răspunzător. – Rus dopros.

dopros n. Mold. fam. interogatoriu: ian să-i fac dopros AL. [Rus. DOPROSŬ: termen administrativ din epoca ocupațiunii rusești].

doprós n., pl. urĭ saŭ oase (rus. doprós, d. vsl. prositi, a cere, a căuta). Vechĭ. Examin, înterogatoriŭ: a-ĭ face cuĭva dopros.

dopros (doprosuri), s. n. – Interogatoriu, anchetă, cercetare. Rus. dopros (sec. XIX). Cf. Cihac, II, 99.

dopros, doprosuri, s.n. (înv.) cercetare, examen, interogatoriu.