domnesc, ~ească [At: CORESI, EV. 105/29 / Pl: ~ești / E: domn + -esc] 1 a Care aparține domnului (1-2). 2 a Referitor la domn (1-2). 3 a Care este emis de domn (1-2). 4 a Care aparține curții domnului. 5 a Bogat. 6 a Elegant. 7 sf (Îrg) Stăpânire a unui domn (1-2). 8 a Care ține de Dumnezeu. 9 a (Înv; îs) Rugăciune ~ească Rugăciunea „Tatăl nostru”. 10 a (Înv; îs) Țărani ~ești Țărani liberi. 11 a (Înv; îlv) A se duce cu sare ~ească A se mândri. 12 a (Îs) Mere ~ești Varietate de mere mari, de culoare gălbuie- portocalie dungată cu roșu. 13 a (Îs) Măr ~ Soi de măr care produce mere domnești (12). 14 a (Îvp; îs) Carte ~ească Hrisov de înmormântare. 15 a Bărbătesc.

DOMNESC, -EASCĂ, domnești, adj. 1. De domn (3), care aparține sau este caracteristic unui domn, unui domnitor; care emană de la un domnitor. V. voievodal, regal. Mi-e numele Diana și sînt de neam domnesc. CAMIL PETRESCU, T. III 367. Aceste vorbe rostite de gura domnească au brăzdat adînc inima norodului. CREANGĂ, A. 75. ◊ (Alegoric) Ursul pe leu schimbase Și, pe domnescul tron înălțat, Cîrma în labe tare-o luase. ALEXANDRESCU, M. 348. ◊ Mere domnești = varietate de mere mari, roșiatice. La mijlocul mesei... curcanul auriu, între mere domnești. MACEDONSKI, O. III 8. Palmă domnească v. palmă. 2. De domn (5); boieresc. Tu n-ai cunoscut niciodată Dreptul din slova domnească, Răstălmăcită și viclenească! DEȘLIU, G. 53. Trăgeau la așezări domnești, unde toată noaptea era lumină mare, de ospăț și petrecere. CAMILAR, T. 39. Pe la porți domnești n-am fost milog. BENIUC, V. 10.

DOMNESC ~ească (~ești) 1) Care este caracteristic pentru domni; de domn; voievodal. 2) Care este caracteristic pentru păturile privilegiate; boieresc. * Măr ~ varietate de măr cu fructe mari, de culoare gălbuie-portocalie dungată cu roșu. /domn + surf. ~esc

domnesc a. 1. privitor la domn, princiar: case domnești; 2. de soiul cel mai bun: măr domnesc.

1) domnésc, -eáscă adj., pl., eștĭ. De domn, de principe, de boĭer: curte domnească. Mere domneștĭ, un fel de mere marĭ foarte frumoase care se păstrează bine și ĭarna (V. crețesc).

2) domnésc v. intr. și tr. Guvernez în calitate de domn (principe, rege, împărat): Ștefan cel Mare a domnit peste 47 de anĭ. (Nu e diferență esențială între domnesc și guvernez). Fig. Trăĭesc fericit: cît ma stat la țară am domnit. V. tr. Dómin, îs maĭ înalt: muntele domnește orașu. Adresez titlu de „domn” (ca boĭerilor): ĭa nu-l maĭ domnĭ și pe prostu ăsta! V. refl. Mă boĭeresc, mă fudulesc: s’a domnit Țiganu de cînd s’a îmbogățit.

DOMNI, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor; a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. Fig. A o duce foarte bine, a nu avea nicio grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn.

FLOARE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei care cuprinde organele de reproducere sexuată și care are de obicei o corolă frumoasă și variat colorată. ◊ (La sg. cu înțeles colectiv) Salcâmi plini de floare. ◊ Loc. adj. În floare = (despre plante) înflorit, în perioada înfloririi; fig. (despre oameni) în toată strălucirea, în plină putere, frumos, zdravăn. În floarea vârstei = tânăr. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină importanță sau gravitate, foarte ușor de rezolvat. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, gratuit. Copil din flori = copil nelegitim, bastard. A strânge degetele floare = a strânge degetele cap la cap. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori (I 1) colorate. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu floare mare, galbenă, îndreptată spre soare, cultivată pentru semințele ei oleaginoase; sora-soarelui (Helianthus annuus); (reg.) floarea-brumei = brândușă; (reg.) floare-domnească = a) garoafă; b) garofiță-de-munte; floare-de-colț sau floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee, cu frunzele albicioase, pufoase și ascuțite, dispuse în jurul inflorescenței, care crește pe crestele stâncoase ale munților; albumeală, albumiță, edelvais (Leontopodium alpinum); floare-de-leac = plantă cu flori galbene-aurii, cultivată ca plantă decorativă (Ranunculus repens); floarea-Paștelui = mică plantă erbacee a cărei tulpină face o singură floare, de culoare albă sau roz (Anemone nemorosa); flori-de-paie = plantă originară din Australia, cu flori dispuse în capitule de diferite culori, care par uscate ca paiele; imortele (Helichrysum bracteatum). II. P. anal. 1. Desen, broderie, cusătură în formă de floare (I 1). 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, a laptelui acru etc. 3. (Chim.; în sintagma) Floare de pucioasă (sau de sulf) = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Extremitatea caracterelor tipografice care poartă semnul grafic ce urmează a fi imprimat. ♦ Extremitatea lățită a cuiului (care se lovește cu ciocanul). ♦ (În sintagma) Floarea cheii = partea cheii care intră în broască sau în lacăt. III. Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită, spumă, cremă. ◊ (Cu sens superlativ, prin repetarea cuvântului ca atribut) Era floarea florilor. IV. (Înv.) Culoare. – Lat. flos, -ris.

domni [At: BIBLIA (1688), 7/26 / Pzi: ~nesc / E: domn] 1-2 vit A conduce un principat, o țară, o împărăție. 3-4 vrt A (se) face domn. 5 vr A se purta ca un domn. 6 vi (Fig) A duce o viață fără obligații și lipsuri. 7 vr (Îvp) A îmbrăca haine de orașean. 8 vt (Construit cu pp „pre”, „spre”, „în”, „peste” sau, înv, cu dativul) A stăpâni. 9 vt A poseda. 10 vt(a) (Fig; d. clădiri, înălțimi; construit cu pp „pe”, „peste”) A domina. 11 vi (D. fenomene sau stări sufletești, fizice etc.) A dăinui.

DOMNI, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A conduce un principat, o țară, o împărăție în calitate de domn (3). ♦ Fig. A fi stăpânitor, a stăpâni. Între noi va domni pacea. 2. A o duce foarte bine, a nu avea nici o grijă. 3. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A domina (2). – Din domn.

DOMNI, domnesc, vb. IV. Intranz. 1. A fi domn (3), a stăpîni ca domn. Spirit rătăcit este el însuși, Carol I, care de douăzeci și doi de ani, de cînd domnește în Țara Romînească, nu a gîndit decît să se îmbogățească, și pentru aceasta a dat mînă slobodă clasei stăpînitoare ca să sărăcească poporul. LIT. ANTIMONARHICĂ 138. Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vro limbă, Ce cu-a turmelor pășune a ei patrie ș-o schimbă, La pămînt dormea ținîndu-și căpătîi mîna cea dreaptă. EMINESCU, O. I 142. [Domnul] zicînd că domnește din mila lui dumnezeu, se unea și el cu boierii de jefuia și tiraniza și robea pe bietul popor. BĂLCESCU, O. I 351. ♦ Fig. (Despre fenomene, aspecte sufletești sau fizice, adesea despre noțiuni abstracte) A fi stăpînitor, a stăpîni. O mare pace domnește în mijlocul acestei lumi. BOGZA, C. O. 243. Anarhia domnea în toate, și lesnirea de a da cu pistolul în oameni devenise la modă, astfel că, ucisul fiind totdeauna presupus că s-ar fi împușcat la vînătoare, ucigașul rămînea nepedepsit. GHICA, S. A. 67. Liniștea domnea pretutindeni. NEGRUZZI, S. I 57. 2. Fig. (Despre o înălțime, o clădire etc.) A avea o poziție dominantă, a domina (2). Castelul în ruine domnește peste vale. MACEDONSKI, O. I 23. Precum o sentinelă, pe dealul depărtat, Domnește mînăstirea. ALEXANDRESCU, P. 148.

FLOARE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei, care cuprinde organele de reproducere sexuată, și care are de obicei o corolă frumos și variat colorată. Cîțiva flăcăi, pe din afara gardului, ocheau fetele și glumeau, lovindu-le cu cîte o floare. BUJOR, S. 95. În brațul drept Avea flori albe, dragi odoare, Și flori avea la-ncingătoare Și-n mînă flori, și flori la piept Și însăși ea era o floare. COȘBUC, P. II 258. Flori albastre tremur-ude în văzduhul tămîiet. EMINESCU, O. I 85. ◊ (Adesea la sg., cu înțeles colectiv) Salcîmii plini de floare Se uită lung spre sat. TOPÎRCEANU, S. A. 45. Mă sui încetișor în teiul care te adormea de mirosul floarei. CREANGĂ, A. 53. Cîmpul floare nu avea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491. ◊ Fig. Veșnic floarea fericirii pe pămînt va fi în floare, Cînd în lumea cugetării, cugetarea va fi soare. BELDICEANU, P. 126. ◊ Loc. adj. În floare = a) înflorit, în perioada înfloririi. Un miros de salcîmi în floare venea dinspre grădină. SANDU-ALDEA, U. P. 31. Văzu struguri, unii copți... alții aguridă și alții tocmai în floare. ISPIRESCU, L. 146; b) (fig.) în plină strălucire, frumos, zdravăn, puternic. Mureau pe rînd, Cînd oameni în floare și cînd Micuții din fașe. TOMA, C. V. 327. Ci tu rămîi în floare, ca luna lui april. EMINESCU, O. I 128. Un voinicel în floare pe-un alb fugar călare. ALECSANDRI, O. 211. În floarea vîrstei = tînăr. Bătrîni sînt prea puțini, mai toți oamenii în floarea vîrstei. BART, S. M. 34. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină însemnătate, care nu produce îngrijorare. Ale noastre sînt flori la ureche pe lîngă cele ce spune în cărți. CREANGĂ, A. 22. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, fără nici un folos. Nu-i trebui lui Mercur să alerge mult, căci nu doară de florile mărului era el zeu alergător. ISPIRESCU, U. 7. Nu-l ducem noi la spînzurătoare numai așa de flori de cuc. CREANGĂ, P. 332. N-am crescut-o eu, n-am descîntat-o eu... de flori de cuc?... Adeluța-i a mea. ALECSANDRI, T. I 355. ◊ (Adverbial; în expr.) A strînge degetele floare = a strînge degetele cap la cap. Făceai mîna puică, strîngînd degetele floare. DELAVRANCEA, la TDRG. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori colorate. Să-și caute mireasă, Subțire ca o floare. GOGA, P. 97. Floarea cu coroana aurie se clătină ușor spre copilă, la adierea vîntului. IBRĂILEANU, S. 11. Jelui-m-aș florilor De dorul surorilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 192. ◊ (Poetic) Nastasia s-a întors la moară plină de încredere, ca și cum ar fi crescut în ea o floare. SADOVEANU, M. C. 154. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina înaltă pînă la 2 metri, cu floarea galbenă îndreptată spre soare; e cultivată pentru semințele ei oleaginoase (Helianthus annuus); sora-soarelui, răsărită. Orașul vechi, cu izul amărui, Azi, își întoarce fața spre uzină Ca, după soare, floarea-soarelui. CASSIAN, H. 50. Bolta și-a cernit năframa Ca o mamă întristată, Floarea-soarelui pe cîmpuri Pleacă fruntea-ngîndurată. GOGA, P. 64. Floarea-soarelui, bătrînă, De pe-acum se sperie C-au să-i cadă în țărînă Dinții, de mizerie. TOPÎRCEANU, S. A. 65; (Mold.) floarea-brumei = brîndușă. Leona are obicei de strînge, toamna, cepe de brîndușă, care la noi se cheamă «floarea-brumei». SADOVEANU, N. F. 35. În jurul lor răsăreau ici-colo din țărîna săracă brîndușe, florile-brumei. id. F. J. 364; (Transilv.) floare-domnească = garoafă, garofiță-de-munte. La ferești Cu flori-domnești, Dar în casă? Floare-aleasă. HODOȘ, P. P. 61; floare-de-colț sau (învechit) floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunzele albe, catifelate, ascuțite și dispuse în jurul inflorescenței; crește în regiunea alpină (Gnaphalium leontopodium); albumeală. Adela va rămînea pentru tine mereu stînca pe care crește floarea-reginei. IBRĂILEANU, A. 186; floarea-paștilor = breabăn. II. 1. Desen, pictură, broderie, ornament etc., în formă de floare (I). Vestmînt avea țesut în floare Și-un brîu purta pe-ncingătoare. COȘBUC, P. I 122. O năframă cusută frumos cu flori de mătasă. CREANGĂ, A. 92. ◊ Fig. Lumina zilei, florile de umbră și de lumină din poieni... toate cereau ceva sufletului ei. SADOVEANU, O. IV 484. Gerul... depune flori de iarnă pe cristalul înghețat. ALECSANDRI, P. A. 113. 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, borșului, laptelui acru etc. Iar de vreți în poloboace să nu prindă vinul floare, Faceți cum făceau străbunii: la arminden beți pelin! BELDICEANU, P. 54. 3. (Chim., în expr.) Floare de pucioasă = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Capul sau fața caracterelor tipografice (spre deosebire de suportul pe care sînt aplicate). ♦ Extremitatea lățită a cuiului unde se bate cu ciocanul. Floarea pironului. ◊ (În expr.) Floarea cheii = parte a cheii care intră în broască sau în lacăt. III Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită. Sînt douăzeci și șapte de ani încheiați, de cînd pieri floarea Moldovei la Războieni. DELAVRANCEA, A. 9. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus! Toată floarea cea vestită a întregului Apus. EMINESCU, O. I 146. În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună. ALECSANDRI, O. 184. ◊ (Cu sens de superlativ prin repetarea cuvîntului ca atribut) Pîn' vineai, bade, la noi, Eram floarea florilor, Drăguța feciorilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. IV. (Învechit și arhaizant) Culoare. Vîntul îi sălta-n cosiță Și-i făcea floare-n obraz. COȘBUC, P. I 49. Și-apoi ce vin! De era roș, bătea-n floarea rubinului. CONTEMPORANUL, VI 385. Sînt acum trii polcuri de dragoni... îmbrăcați în roșu, afară de frac, care îi ca a ulanilor rusăști, iar floarea postavului ca a oștenilor moldovinești. KOGĂLNICEANU, S. 44. V. (În expr.) Copil din flori = copil nelegitim.

A DOMNI ~esc intranz. 1) A fi domn al unei țări. 2) fig. A trăi ca un domn; a duce o viață din belșug; a huzuri; a se lăfăi. 3) fig. (despre liniște, pace, ordine) A avea loc în exclusivitate. 4) fig. (despre forme de relief, clădiri) A se înălța impunându-se prin proporții și măreție. ◊ Muntele ~ește deasupra întinderii. /v. a domni

domnì v. 1. a fi Domn, a guverna: a domnit 10 ani; 2. a stăpâni, a domina: palat ce domnește pe Argeș BOL. să domnească lumi rebele EM.

domnesc (referitor la domnitor) adj. m., f. domnească; pl. m. și f. domnești

domnesc adj. m., f. domnească; pl. m. și f. domnești

domnesc adj. m., f. domnească; pl. m. și f. domnești

domni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnesc, 3 sg. domnește, imperf. 1 domneam; conj. prez. 1 sg. să domnesc, 3 să domnească

floare-domnească (plantă) s. f., g.-d. art. florii-domnești; pl. flori-domnești

rug-domnesc (plantă) s. m., pl. rugi-domnești

domni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnesc, imperf. 3 sg. domnea; conj. prez. 3 să domnească

!floare-domnească (plantă) s. f., g.-d. art. florii-domnești; pl. flori-domnești

!rug-domnesc (plantă) s. m., pl. rugi-domnești

domni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. domnesc, imperf. 3 sg. domnea; conj. prez. 3 sg. și pl. domnească

floare-domnească s. f., g.-d. art. florii-domnești; pl. flori-domnești

rug-domnesc s. m.

DOMNESC adj. (IST.) voievodal, (înv.) gospod, stăpânesc, vlădicesc. (Palatul ~; sceptru ~.)

DOMNESC adj. voievodal, (înv.) gospod, stăpînesc, vladicesc. (Palatul ~; sceptru ~.)

CARTE DOMNEASCĂ s. v. hrisov.

CĂMARĂ DOMNEASCĂ s. v. tezaur, vistierie.

CIUPERCĂ DOMNEASCĂ s. v. pitarcă.

DOMNI vb. (IST.) a cârmui, a conduce, a dirigui, a guverna, a stăpâni, (înv. și pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocârmui, a povățui. (Ștefan cel Mare a ~ cu glorie în Moldova.)

FLOARE-DOMNEASCĂ s. v. garoafă de munte, garoafă sălbatică, garofiță, surguci, toporaș, violetă, viorea.

LOCOTENENT DOMNESC s. v. regent.

LOCOTENENȚĂ DOMNEASCĂ s. v. căimăcămie.

carte domnească s. v. HRISOV.

cămară domnească s. v. TEZAUR. VISTIERIE.

ciupercă domnească s. v. PITARCĂ.

DOMNI vb. a cîrmui, a conduce, a dirigui, a guverna, a stăpîni, (înv. și pop.) a oblădui, (înv.) a birui, a chivernisi, a duce, a ocîrmui, a povățui. (Ștefan cel Mare a ~ cu glorie în Moldova.)

floare-domnească s. v. GAROAFĂ-DE-MUNTE. GAROAFĂ-SĂLBATICĂ. GAROFIȚĂ. SURGUCI. TOPORAȘ. VIOLETĂ. VIOREA.

locotenent domnesc s. v. REGENT.

LOCOTENENȚĂ DOMNEASCĂ s. (IST.) căimăcămie.

ACADEMIA DOMNEASCĂ DIN BUCUREȘTI, școală superioară (1694-1818), înființată de Constantin Brîncoveanu. Important centru de cultură greacă, cu sediul la Mănăstirea Sf. Sava, iar în ultimii ani la Schitu Măgureanu.

LE ROI RÈGNE ET NE GOUVERNE PAS (fr.) regele domnește, nu guvernează – Principiul monarhiei parlamentare enunțat în febr. 1830 de A. Thiers.

L’ordre règne à Varsovie (fr. „Ordinea domnește la Varșovia”) – Așa declara la 16 septembrie 1831, la tribuna camerei franceze, generalul Sébastiani, pe atunci ministru de externe al Franței, cînd a fost interpelat asupra situației din Polonia. Or, realitatea era că revoluția fusese înăbușită în sînge și, într-adevăr, domnea liniștea, dar o liniște de cimitir. Presa a demascat cruda ironie a acestor cinice cuvinte ministeriale și scandalul ce-l stîrniseră le-a conferit o tristă celebritate. Fraza a fost de atunci de multe ori amintită (și întotdeauna în ironie), cînd se întîmpla ca și alte demonstrații, tulburări, răscoale, indiferent unde, să fie reprimate prin foc și sabie. Dar, prin extensiune, se poate face aluzie la ea și în împrejurarea că o molimă, un cataclism instaurează o pace de țintirim. De exemplu: Heinrich Heine, scriind în 1832 (v. Heine: Proza, ESPLA, 1956, p. 361) despre holera care a bîntuit la Paris și a provocat mii de victime, conchide: „De atunci e liniște aici: « L’ordre règne à Paris » ar spune Horace Sébastiani”. Balzac scrie în romanul César Birotteau: „La Paris, falimentele de primul rang merg atît de repede, încît, la termenul cerut de lege, totul e încheiat, parafat, servit, aranjat! În o sută de zile, judele-comisar poate rosti fraza fioroasă a unui ministru: « Ordinea domnește la Varșovia! »” IST.

Le roi règne et ne gouverne pas (fr. „Regele domnește, dar nu guvernează”) – Istoricul francez Adolphe Thiers și-a început cariera politică prin a combate absolutismul regal. În ziarul său „Le National”, la 1 iulie 1830, a semnat maxima de mai sus, care s-a bucurat de o rapidă popularitate. Fiind însă vorba de un istoric, trebuie cu atît mai mult să restabilim adevărul istoriei. Cu 250 de ani înaintea lui Thiers, cancelarul și generalul Jan Zamoyski a exprimat o părere identică în Dieta Poloniei. Cu o singură deosebire: a folosit formularea latină Rex regnat, sed non gubernat, care are absolut același înțeles. IST.

Qui nescit dissimulare, nescit regnare (lat. „Cine nu știe să se prefacă nu știe să domnească”) – deviza regelui Ludovic XI al Franței (1423-1483). O confirmă scriitorul Casimir Delavigne, care, în tragedia „Ludovic XI” (1832), îl înfățișează pe rege: bănuitor, crud, mincinos și capabil de orice vicleșug, spre a-și păstra tronul. Expresia, desigur, nu-i valabilă numai pentru acest monarh, sau în general numai pentru regi, ci pentru orice stăpîn prefăcut. IST.