dominație sf [At: MAIORESCU, CR. III 99 / V: (înv) ~țiune / Pl: ~ii / E: lat dominatio, -onis, fr domination] 1-5 Dominare (1-5). corectat(ă)

DOMINAȚIE s. f. Dominare, stăpînire. Dezvoltarea Moldovei nu putea să se desfășoare în voie din pricina dominației tătarilor. IST. R.P.R. 76.

DOMINAȚIE s.f. Dominare, stăpînire; autoritate, putere suverană. [Gen. -iei, var. dominațiune s.f. / cf. fr. domination, lat, dominatio].

DOMINAȚIE s. f. dominare, stăpânire; autoritate. (< fr. domination, lat. dominatio)

DOMINAȚIE ~i f. 1) v. A DOMINA. 2) Autoritate absolută; stăpânire nemărginită. 3) Influență exercitată asupra cuiva sau a ceva. [Art. dominația, G.-D. dominației. Sil. -ți-e] /<fr. domination, lat. dominatio

dominațiune sf vz dominație

DOMINAȚIUNE s.f. v. dominație.

dominați(un)e f. 1. stăpânire, autoritate suverană; 2. influență morală considerabilă.

* dominațiúne f. (lat. dominátio, -ónis). Imperiŭ, domnie, suveranitate: dominațiunea romană a cuprins tot basinu Mediteraneĭ. Fig. Influență morală: dominațiunea geniuluĭ. – Și -áție.

dominație (desp. -ți-e) s. f., art. dominația (desp. -ți-a), g.-d. art. dominației; pl. dominații, art. dominațiile (desp. -ți-i-)

dominație (-ți-e) s. f., art. dominația (-ți-a), g.-d. art. dominației; pl. dominații, art. dominațiile (-ți-i-)

dominație s. f. (sil. -ți-e), art. dominația (sil. -ți-a), g.-d. art. dominației; pl. dominații, art. dominațiile (sil. -ți-i-)

dominație

DOMINAȚIE s. 1. v. autoritate. 2. control. 3. domnie, putere, stăpânire. (~ banului.)

DOMINAȚIE s. 1. autoritate, dominare, hegemonie, putere, stăpînire, supremație, (înv.) puternicie, stăpînie, tărie, țiitură, (latinism înv.) potestate. (Și-a întins ~ asupra...) 2. control, supremație. (Deține ~ în industria petrolieră.) 3. domnie, putere, stăpînire. (~ banului.)