DOLIE, dolii, s. f. 1. (Mold.) Loc în care o apă curgătoare curge încet, leneș. Anul trecut, subt lunca de la malul celălalt era o dolie, care acuma a rămas pe uscat. SADOVEANU, Î. A. 10. ◊ (Adjectival). Caută de mai îngăduie pluta mai ales pe unde-i apa dolie. ȘEZ. V 70. 2. Șanț sau jgheab format la intersecția a două versante de acoperiș. La coamă se pune un rînd de olane... iar la dolie se pune pe dedesubt o tablă de fier. La TDRG. La cele două puncturi unde se unesc doliile, [casa] avea cîte o bășică de pămînt smălțuită, cu vîrful în formă de pasăre. FILIMON, C. 263.