opțiuni
  • info

7 definiții pentru doinitor

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DOINITOR, -OARE, doinitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care doinește. – Doini + suf. -tor.

DOINITOR, -OARE, doinitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care doinește. – Doini + suf. -tor.

doinitor, ~oare smf, a [At: COȘBUC, P. I, 316 / Pl: ~i, ~oare / E: doini + -tor] 1-2 (Persoană) care cântă doine (1-2).

DOINITOR, -OARE, doinitori, -oare, adj. Care cîntă doine. (Fig.) Iată-n luncă Plopii doinitori ce-aruncă Umbre peste drum. COȘBUC, P. I 316. ◊ (Substantivat) Pornesc la trudă ca la joc Nouă mineri cu compresorul, Și-n frunte-i unul mai cu foc, Și-acela-i Toader doinitorul! DEȘLIU, M. 20. ♦ (Adverbial, fig.) Ca o doină, plin de simțiri duioase. Vîntul, gata să se culce, Murmura o rugă doinitor de dulce. COȘBUC, P. I 254. – Pronunțat: doi-.

DOINITOR ~oare (~ori, ~oare) și substantival Care doinește; care cântă o doină. /a doini + suf. ~tor

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

doinitor adj. m., pl. doinitori; f. sg. și pl. doinitoare

doinitor adj. m., pl. doinitori; f. sg. și pl. doinitoare

doinitor adj. m.(sil. doi-), pl. doinitori; f. sg. și pl. doinitoare

Intrare: doinitor
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • doinitor
  • doinitorul
  • doinitoru‑
  • doinitoare
  • doinitoarea
plural
  • doinitori
  • doinitorii
  • doinitoare
  • doinitoarele
genitiv-dativ singular
  • doinitor
  • doinitorului
  • doinitoare
  • doinitoarei
plural
  • doinitori
  • doinitorilor
  • doinitoare
  • doinitoarelor
vocativ singular
  • doinitorule
  • doinitoare
  • doinitoareo
plural
  • doinitorilor
  • doinitoarelor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

doinitor, doinitoareadjectiv

  • 1. adesea substantivat Care doinește. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote figurat Iată-n luncă Plopii doinitori ce-aruncă Umbre peste drum. COȘBUC, P. I 316. DLRLC
    • format_quote Pornesc la trudă ca la joc Nouă mineri cu compresorul, Și-n frunte-i unul mai cu foc, Și-acela-i Toader doinitorul! DEȘLIU, M. 20. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial figurat Ca o doină, plin de simțiri duioase. Vîntul, gata să se culce, Murmura o rugă doinitor de dulce. COȘBUC, P. I 254. DLRLC
etimologie:
  • Doini + sufix -tor. DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.