DOINÉSC ~eáscă (~éști) Care ține de doină; propriu doinei. [Sil. doi-nesc] /doină + suf. ~esc
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

doĭnésc v. intr. (d. doĭnă și înrudit cu bav. dönen, a răsuna, ol. deunen, a cînta, a glumi; nsl. donéti, ceh. dunĕti, ung. danolni, dalolni, a cînta; litv. dainuti, a doĭni). Cînt o doĭnă: a doĭni din fluĭer. – În Maram. dăĭnez.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink

DOINÍ, doinesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A cânta doine (din gură, din fluier, din frunză etc.). – Din doină.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink

A DOINÍ ~ésc 1. tranz. (doine) A interpreta din gură, din fluier sau din frunză. 2. intranz. A cânta o doină. /Din doină
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

DOINÍ vb. (pop.) a trăgăna, (Transilv. și Maram.) a hori. (~ foarte frumos.)
Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink

doiní vb. (sil. doi-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. doinésc, imperf. 3 sg. doineá; conj. prez. 3 sg. și pl. doineáscă
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink