❍ DOHAN sbst. Maram. = TUTUN [ung. dohány].

DOHAN s. n. v. duhan.

DUHAN, (2) duhanuri, s. n. (Reg.) 1. Tutun. 2. Sort de duhan (1). – Din sb. duhan.

doan¹ sn vz duhan

duan sn vz duhan

duhan sn [At: BIANU, D.S. 757 / V: (reg) doan, doh~, duan, duvan, dohană sf / Pl: (rar) ~uri / E: srb duhan, tc duhan] 1 (Bot; îvp) Tutun (Nicotiana tabacum). 2 (Bot; îvp) Tutun turcesc (Nicotiana rustica). 3 (Arg; îf dohană) Țigară.

dunan sn vz duhan

duvan sm vz duhan

DUHAN sbst. Trans. Băn. = TUTUN [srb.]

DUHAN, duhanuri, s. n. (Reg.) Tutun. – Din scr. duhan.

DUHAN s. n. (Regional) Tutun. Trage duhan cu pipa. ȘEZ. II 24. – Variantă: dohan s. n.

duhan n. Tr. tutun: trage duhan cu pipa. [Serb. DUHAN].

duhán n., pl. urĭ (ung. dohány, sîrb. dúhan, dúhav, bg. duhán, rut. dohán, d. turc. [d. ar.] duhan, tutun, fum gros). Nord. Tutun.

duhan (reg.) s. n., (sorturi) pl. duhanuri

duhan (reg.) s. n., (sorturi) pl. duhanuri

duhan s. n., (sorturi) pl. duhanuri

duhan s. n. – (Trans., Banat) Tutun. – Var. dohan. Sb. duhan, v. sb. duchanŭ, din tc., arab. duhîn (Miklosich, Fremdw., 87; Cihac, II, 104; Meyer 76), cf. mag. dohány, alb. duhan. – Der. duhăni, vb. (a fuma); duhăneală, s. f. (Trans., acțiunea de a fuma).

DUHAN s. v. tutun.

duhan s. v. TUTUN.

dohan (duhan) s.n. (reg.) tutun.

dohán, s.n. (reg.) Tutun (Nicotiana tabacum): „Nouă gazda ni-i dator / Cu-o păpușă de dohan” (Calendar, 1980: 143). – Din magh. dohány „tutun”.

dohan, s.n. – (reg.) Tutun (Nicotiana tabacum): „Nouă gazda ni-i dator / Cu-o păpușă de dohan” (Calendar, 1980: 143). – Din magh. dohány „tutun”.

dohan, s.n. – Tutun (Nicotiana tabacum): „Nouă gazda ni-i dator / Cu-o păpușă de dohan” (Calendar 1980: 143). – Din magh. dohány „tutun”.